Mircea Gogoncea: tânăr chitarist român de renume mondial

Astăzi debutează, la Cáceres, în Spania, cea de-a VII-a ediţie a concursului internaţional de chitară clasică „Norba Caesarina”. Anul acesta, printre membrii juriului se află şi tânărul român Mircea Gogoncea, bursier al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Mircea Gogoncea a fost desemnat câştigător al ediţiei din 2010 a concursului, reuşind atunci să impresioneze în egală măsură juriul, dar şi exigentul public spaniol, atât cu tehnica sa excepţională, dar şi cu sensibilitatea profundă, cu expresivitatea remarcabilă de care dă dovadă în interpretarea fiecărei partituri.

Renumele și aprecierile dobândite sunt premisele pentru care Mircea a fost invitat să facă parte din juriul care va desemna, în acest an, câştigătorul acestei prestigioase competiții. O chitară de excepţie, creaţie a lui Paco Santiago Marin, evaluată la 9.000 de euro, va fi parte a premiului obţinut de câştigătorul de anul acesta. În afara concursului, tânărul chitarist român a fost de asemenea invitat să susţină un recital.

Performanţele muzicale ale lui Mircea Gogoncea sunt recunoscute în toată lumea, din palmaresul său făcând parte peste 70 de competiţii naţionale şi internaţionale. La 19 ani, cât are acum, tânărul a susținut concerte pe 4 continente, în țări precum Grecia, Maroc, Germania, Italia și SUA.

În România, Mircea Gogoncea a fost considerat, încă de la 12 ani, cel mai premiat copil român, fiind, în același timp, și primul elev care a absolvit doi ani școlari într-unul singur. A trecut prin concursuri de chitară clasică, matematică, informatică, creaţie literară, teatru, pictură, fotografie, în 8 domenii diferite, la care a câștigat peste 140 de premii.

Mircea este atât bursier al Fundației Dan Voiculescu, cât și al Universității de muzică din Dusseldorf, Germania – Robert Schumann Hochschule Fur Music, instituție la care studiază în prezent.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.