Mircea Dumitrescu la Noaptea Muzeelor

Data: 14 mai 2011
Ora: 19.00
Locație: Muzeul Literaturii Române
Invitați: Mircea Dumitrescu

Descriere eveniment:

Mircea Dumitrescu, violonistul de 12 ani premiat cu zeci de premii internaţionale, care a susţinut deja concerte pe marile scene ale Europei, va susţine un recital de vioară la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul celei de a VII-a ediţii a evenimentului “Noaptea Muzeelor”.

Deşi are doar 12 ani, Mircea a fost, spunem noi pe drept, suspectat de către toţi cei care l-au auzit, de un geniu precoce cu adevărat remarcabil, care nu lasă nici un recital neîncununat cu aplauze. Talentul şi dăruirea cu care cântă au fost argumentele care au justificat renumele de “Micuţul Paganini”.

Mircea Dumitrescu este bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu şi elev al Liceului de muzică “George Enescu” din Bucureşti, la clasa prof. Olivia Papa. Mircea va fi acompaniat la pian de profesor corepetitor, Smaranda Ilea. În cadrul Nopţii Muzeelor, programul evenimentelor organizate de Muzeul Literaturii Române va începe la ora 18.00 şi va conţine expoziţii, concerte de muzică medievală, recitaluri de poezie şi teatru.

Programul complet poate fi găsit pe www.mlr.ro.

Organizator: Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

 

[oqeygallery id=59]

ro_RO