Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrul Educației au luat act, recent, de cele mai îndrăznețe proiecte de îmbunătățire a sistemului de educație românesc, bazate pe tehnologia de ultimă generație, realizate de tinerii câștigători ai concursului „Școala Viitorului”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Recent, s-a încheiat Concursul național „Școala Viitorului”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Acest concurs a oferit o platformă valoroasă pentru exprimarea viziunilor inovatoare ale elevilor din întreaga țară, culminând cu sute de proiecte originale ce propun modalități de transformare a educației românești prin intermediul tehnologiei. În cadrul concursului, elevii au fost invitați să-și imagineze cum și-ar dori să arate o lecție în „Școala Viitorului” din România. Marele Premiu a fost cucerit de elevii Liceului „Dinu Lipatti” din Pitești, iar Premiul Special a ajuns la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistrița.
Concursul a scos la iveală idei excelente de îmbunătățire modului în care s-ar putea desfășura orele în școală prin folosirea tehnologiilor de ultimă generație.
Una dintre aceste idei care a ajuns pe masa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrului Educației a fost integrarea realității augmentate în studiul anatomiei. Tinerii spun că utilizarea tehnologiei realității augmentate va oferi o înțelegere profundă și interactivă a corpului uman, facilitând astfel un mod vizual și detaliat de învățare. O altă idee a fost folosirea ochelarilor VR pentru explorarea operelor de artă: această tehnologie ar permite elevilor să interacționeze cu lucrările marilor artiști într-un mod tridimensional, oferind o nouă perspectivă asupra artei. Tinerii au propus și folosirea de softuri de scanare 3D pentru arhitectură. Acest instrument va ajuta elevii să captureze și să transforme dimensiuni și detalii din spații fizice în modele digitale, sprijinind astfel educația în domeniul arhitectural. O altă idee cu largă aplicabilitate a fost aceea de a introduce cursurile susținute de profesori sub formă de holograme. Acest lucru ar permite accesul la specialiști de înaltă pregătire din întreaga lume, eliminând barierele geografice și fizice în educație.
Proiectele prezentate au acoperit o gamă largă de idei, de la realitate virtuală și augmentată în sălile de clasă, la platforme de e-learning personalizate și soluții de inteligență artificială menite să faciliteze și să optimizeze procesul de învățare.
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a subliniat importanța adaptării sistemului de educație la cerințele secolului XXI, susținând tinerii pentru abordările lor creative. Se așteaptă ca Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrului Educației să ia act de propunerile tinerilor și să testeze proiectele în format pilot în școli, iar în viitor să fie implementate la nivel național.
Această inițiativă nu doar că evidențiază potențialul imens al tinerilor români în domeniul tehnologiei și inovației, dar reafirmă și angajamentul țării noastre față de modernizarea și îmbunătățirea continuă a educației. „Școala Viitorului” nu mai este doar un concept, ci începe să prindă contururi reale, promițând o transformare profundă și durabilă a peisajului educațional românesc.