Medicina Stilului de Viață: Senatul Știintific, partener oficial al singurului eveniment internațional din Romania de această natură

medicina stulului de viață

Într-o lume în continuă schimbare, unde sănătatea și stilul de viață devin piloni centrali ai existenței noastre, Romanian Society of Lifestyle Medicine în parteneriat cu Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează cel de-al doilea Congres Național cu participare internațională de Medicina Stilului de Viață.

Evenimentul va avea loc în perioada 27-29 septembrie 2023 și se va desfășura în format online. Tema acestuia este una provocatoare: „Boli letale moderne: Abordăm simptomele sau cauzele?”.

Acest congres reprezintă o ocazie unică în România, un moment de cotitură în abordarea medicinei și a sănătății. Este un apel la acțiune, la conștientizare și la schimbare.

Este un prilej de a înțelege că medicina modernă nu se rezumă doar la tratamente și medicamente, ci și la modul în care trăim, mâncăm, ne mișcăm și ne conectăm cu cei din jur.

Medicina Stilului de Viață, așa cum va fi prezentată în cadrul congresului, reprezintă utilizarea abordărilor terapeutice bazate pe dovezi clare, diete bazate pe alimente integrale, activitatea fizică regulată, somnul adecvat și multe altele. Aceste abordări ne-medicamentoase au potențialul de a trata, preveni și chiar inversa bolile cronice netransmisibile legate de stilul de viață al individului.

Medicina Stilului de Viață: Eveniment cu cu prezență internațională

În cadrul evenimentului, nume sonore în medicina stilului de viată vor împărtăși din experienta lor clinică, cazuri bazate pe dovezi stiintifice de corectie a unor maladii moderne. Între acestia, amintim pe renumitul specialist în medicină preventivă, prof. Dean Ornish, prof. Hans Diehl, fondator al primului institut de medicina stilului de viață din lume, Michael Greger, expert în nutritie și Tamami Shirai, expert în sănătate publică.

Reprezentantul Senatului Științific la acest Congres, Andrea Maier, Professor of Ageing, Yong Loo Lin School of Medicine, National University of Singapore, va fi prezentă pentru a aduce în discuție cele mai noi descoperiri științifice și pentru a sublinia importanța colaborării dintre specialiști și publicul larg.

Acest eveniment se adresează unei game largi de profesioniști precum medici, asistenți medicali, farmaciști, nutriționiști, dieteticieni, psihologi, fizioterapeuți, antrenori de fitness și de sănătate, studenți, biologi, biochimiști și tuturor celor pasionați de un stil de viață sănătos.

ro_RO