Medalii pentru Laurențiu Ploscaru și Costin Oncescu

Laurențiu Ploscaru, tânărul matematician în vârstă de 14 ani, a reușit din nou să impresioneze. O nouă medalie de argint după cea obținută în luna august la International Geometrical Olympiad de la Dubna, Moscova, i-a îmbogățit acestuia palmaresul.

De această dată, participarea  la International Mathematical Danube Competition la sfârșitul lunii octombrie, a fost cea care i-a adus lui Laurențiu încă un premiu important. Concursul a avut loc la Călărași și a reunit  copii din România, Republica Moldova și Bulgaria. Cu toate că a participat la clasele IX-XII, el fiind doar clasa a IX-a, a reușit să se claseze pe poziția a III-a, astfel obținând Medalia de Argint.

La concursurile interjudeţene, naţionale şi internaţionale de  matematică acesta a obținut peste 113 premii.

Ca răsplată pentru rezultatele obținute de-a lungul timpului, Laurențiu a fost premiat de către Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Laurențiu este unul dintre tinerii susținuți de Fundația Dan Voiculescu.

Acesta nu este însă singurul membru al Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, premiat în cadrul concursurilor naționale și internaționale de profil.

Costin Andrei Oncescu în vârstă de 13 ani, din Câmpulung Muscel este membru al lotului național restrâns de informatică. Deși este pasionat în mod deosebit de informatică, premiile nu întârzie să apară nici la alte materii precum matematica și fizica.

La începutul lunii noiembrie, participarea la Concursul de informatică ”Micul Gates”, alături de alți 50 de copii din 10 județe, i-a adus acestuia Marele premiu, cu cel mai mare punctaj din concurs, la toate categoriile de vârstă. La proba de informatică Costin a obținut punctajul maxim, iar la proba de matematică 95 din 100.

Acesta nu a fost singurul premiu câștigat de Costin, în ultima perioadă. Concursul Național ”Evaluare în educație”, proba fizică l-a clasat din nou pe primul loc, cu un punctaj de 100 puncte din tot atâtea posibile.

Costin Andrei Oncescu se poate mândri cu un palmares impresionant atât la informatică, matematică cât și la fizică.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.