În viață de zi cu zi, fiecare dintre noi suntem puși, în orice moment, să luăm decizii. Totdeauna deciziile trebuie luate pornind de la o sumă de fapte deja cunoscute (ipoteze) și aceste decizii trebuie să fie cele mai bune, mai ales pentru noi. Dintre toate obiectele pe care le studiem în școală, matematica este poate singura care formează astfel de competențe și asta mai ales prin raționamentele de geometrie.
Cursul de Matematică pentru Olimpici își propune să dezvolte ingeniozitatea, spiritul de inițiativă, perspicacitatea și deducția copiilor interesați de cifre. În timpul orelor copiii descoperă că matematica este o provocare la un duel al minții, că pot descoperi, în timpul discuțiilor libere la oră, metode de rezolvare, cu forțe proprii, a exercițiilor și problemelor considerate până la începerea orelor inabordabile.
Matematica este printre puținele obiecte de studiu unde lucrăm cu abstracțiuni pe care apoi le aplicăm pe obiectele din jur și culmea, ele se și potrivesc
A încerca să aduci argumente noi pentru a justifica necesitatea studiului matematicii în școală este o provocare.
Indiferent de perioada istorică la care ne raportăm, nu se poate nega importanța cunoașterii matematicii în dezvoltarea societății și, în particular, în formarea unei persoane.
Matematica trebuie privită ca o excursie care durează o viață: începe din primul moment când copilul conștientizează părțile componente ale corpului și analizează mediul înconjurator prin asemănări/deosebiri ale unor teritorii de la foarte apropiate sieși, apoi din ce în ce mai îndepărtate. Deja la vârsta de 12 –13 ani este necesară o serie de acumulări cantitative fără de care nu am putea beneficia de grade de libertate (de mișcare, acțiune, gândire).
Oricine trebuie să fie capabil să socotească măcar cu numere naturale și fracții zecimale finite; fiecare dintre noi are de plătit cel puțin o factură.
Calculul unui procent este de asemenea esențial pentru fiecare dintre noi, măcar să nu ne facem de râs la televizor dacă trebuie să calculăm TVA-ul.
Aflarea unei arii sau a unui perimetru este de asemenea ceva ce trebuie cunoscut de către oricine.
Toate aceste lucruri ar trebui să fie deja cunoscute de către elevi pâna la vârsta de 13 ani.
Pe lângă aceste observații cu privire la acumulările cantitative, nu trebuie să uităm rolul formativ al matematicii.
Matematica participă cu mijloace proprii la modelarea personalității
Matematica are un puternic rol educativ. Ea este cea care implică rigoare, argumentare, seriozitate (nu poți învăța din trei în trei).
Matematica participă cu mijloace proprii la modelarea personalității celui care o utilizează, nu numai sub aspect intelectual, ci și sub aspect estetic și moral.
Învățarea matematicii exersează judecata, îl ajută pe elev să distingă adevărul științific de neadevăr; antrenează organizarea logică a gândirii, ordonarea ideilor, recunoașterea ipotezelor și a concluziilor.
Matematica învață elevul să distingă diverse aspecte ale unei situații, să degajeze esențialul de neesențial, formează aspectele atenției, antrenează memoria logică, antrenează analiza și sinteza.
Matematica favorizează dezvoltarea imaginației creatoare și ajută la formarea unui simț critic constructiv.
Matematica formează spiritul științific caracterizat prin obiectivitate, precizie, gustul cercetării fundamentate.
Matematica este cea care cultivă unele calități ale exprimării gândirii, cum ar fi: claritatea, ordinea, conciziunea, eleganța.
Matematica dezvoltă deprinderi de recunoaștere și apreciere în raport cu creația artistică, a echilibrului arhitectural, reguli de compoziție pe care se bazează artele plastice, ritmuri și structuri muzicale etc.
Matematica dezvoltă sensibilitate față de frumusețea formelor și organizării naturii și tehnicii
Începând de la organizarea și scrierea demonstrațiilor și până la descoperirea unor relații, studiul matematicii oferă numeroase elemente similare cu criteriile de apreciere ale frumosului.
Din perspectiva dezvoltării morale matematica încearcă:
- să formeze gustul pentru adevăr, obiectivitate, creativitate;
- să creeze nevoia de rigoare, discernământ și probarea ipotezelor;
- să creeze nevoia de a cunoaște și de a întelege;
- să formeze deprinderi de cercetare și investigare;
- să stimuleze voința de a duce la capăt un lucru început;
- să preîntâmpine adoptarea unei atitudini nemotivate și întâmplătoare (neargumentate).
Deci, învățarea matematicii, în deplin acord cu predarea ei, datorită apelului profund și extrem de nuanțat la procedee logice, necesită un stil de muncă adecvat; rezultatele în aceste încercari depind nu numai de efortul privit în sens cantitativ (volum de muncă, volum de timp), ci mai ales de calitatea efortului depus.
Din punct de vedere practic, matematica ne ajută să gândim logic în situații și contexte reale.
Matematica ne ajută să știm să formulăm probleme, să structurăm soluțiile, să executăm pașii în ordinea corespunzătoare (algoritmizare), precum și să evaluăm soluția (optimizare, verificare).
Matematica ne ajută să facem alegeri mai bune și are conexiuni cu arta, muzica și poezia
Matematica ne ajută să identificăm modele și relații. Două lucruri care ar părea la prima vedere foarte diferite, se pot dovedi a fi matematic foarte asemănătoare (izometrii).
Matematica ne ajută să măsurăm – timp, distanțe, bani, cantitățile de gătit, materiale de construcții, etc.
Matematica ne ajută să facem alegeri mai bune: alegem să cumpărăm o mașină pentru că ea consumă mai puțin, alegem un credit mai avantajos, cumpărăm acțiuni care au un randament mai bun.
Matematica este esențială în științele naturale, cum ar fi chimia și fizica, dar este, de asemenea, importantă și în științele sociale, cum ar fi economia și sociologia. Cele mai multe specializări universitare au nevoie de cât de puțină matematică (statistică economică, statistică medicală).
Matematica are conexiuni la subiecte la care nu te-ai aștepta – artă, muzică, poezie.
Tehnologia se schimbă atât de rapid și nimeni nu poate prezice competențele de care au nevoie oamenii la locul lor de muncă sau în raport cu viața de zi cu zi în următorii ani. Cei mai mulți profesori de matematică ar fi dispuși să parieze că elevul bine pregătit la matematică se va integra mai ușor într-un domeniu nou, bazat pe reguli și logică.
Matematica poate fi și un domeniu distractiv. Am putea folosi matematica la jocuri, puzzle-uri și la deslușit mistere.
Matematica ne ajută să gândim matur – aceasta promovează luarea celor mai bune decizii.
Matematica dezvoltă valori pozitive, cum ar fi perseverența, rezistența, persistența, răbdarea.
Articol scris de profesorul coordonator al ”Cursului de Matematică pentru Olimpici”, Ecaterina Urzică, profesor de matematică