Mariana Vizitiu este cadru didactic în învățământul primar (gradul I) la Școala Gimnazială ”Ion Petrovici” din Tecuci. Licențiată în psihologie, Mariana Vizitiu a obținut de trei ori la rând gradație de merit, este responsabil de cerc pedagogic, mentor de stagiatură, membru în Corpul Național de Experți în Managementul Educațional, membru în Consiliul consultativ al limbii romani-ISJ și director al școlii în care predă, iar înainte de a deveni director a fost responsabilul Comisiei de Evaluare a Calității.
Activând într-o școală în care mare parte dintre elevi sunt de etnie rromă, Mariana Vizitiu a fost printre primii profesori care au implementat programul ”A doua șansă”. Astfel, cu răbdare, talent și perseverență și-a adus aportul la alfabetizarea copiilor rromi. Derulează programe de educație civică, pentru mediu sau pentru sănătate.
A organizat o tabăra româno-belgiană în incinta școlii, pentru elevii români și belgieni. A asigurat (identificând sponsori și obținând finanțare) participarea elevilor la concursuri vocaționale și festivaluri locale, naționale. A implementat programele educaţionale JUNIOR ACHIVEMENT- ROMÂNIA pentru modulele ”Orașul meu”, ”Comunitatea mea”, ”Cheia succesului”.
Are peste 100 de materiale publicate pe site-ul ”didactic.ro”, softuri educaționale proprii, materiale pentru activitatea de învățare. A participat la studiul naţional “Să exmatriculăm violenţa din şcoli” realizat pe baza dezbaterilor, sondajelor şi rezultatelor chestionarelor aplicate elevilor şi părinţilor în cadrul proiectului naţional “Dincolo de curriculum” publicat în „Ghidul de bune practici în desfăşurarea activităţilor extraşcolare” format electronic.
[oqeygallery id=405]