Un eveniment emblematic pentru comunitatea ELT din România!
În perioada 5-6 septembrie va avea loc, la Rin Grand Hotel din București, cea de-a XII-a ediție a Conferinței Anuale Fischer International, dedicată profesorilor de limba engleză și altor specialiști din domeniul ELT (English Language Teaching). Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener educațional al acestui eveniment.
La ediția din acest an a Conferinței Anuale Fischer International s-au înscris peste 400 de profesori de limba engleză din întreaga țară, interesați de pregatirea continuă în domeniul lor de activitate.
La eveniment participă nume celebre din galeria speakerilor internaționali și locali, autori renumiți de cărți pentru învățarea limbii engleze, cei mai importanți producători de materiale didactice și reprezentanți ai celor mai importante edituri de profil.
Conferința Anuală Fischer International oferă participanților acces la informație de specialitate și șansa de a dezbate, alături de colegi din țară și de speakeri și profesioniști exponențiali la nivel internațional, cele mai importante tendințe în domeniul educațional și metode inovative de predare și învățare a limbii engleze.
Printre marile edituri care vor fi prezente anul acesta la Conferința Anuală Fischer International se numără: Cambridge University Press, National Geographic Learning, Oxford University Press, Global ELT, Penguin, Collins ELT și Ladybird.