Liste câștigători!
Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” – Ediția 2021 s-a încheiat astăzi!
Școala Gimnazială Nr. 79 din București este câștigătoarea MARELUI PREMIU al competiției, care constă într-un display interactiv de ultimă generație, oferit de MGT Educațional, partener al acestui concurs.
În urma centralizării rezultatelor obținute de cei peste 10.000 de elevi care au susținut acest concurs, 680 de elevi au obținut punctajul maxim la proba de cultură generală și 104 elevi au obținut punctajul maxim la proba de creativitate.
În desemnarea câștigătorilor s-a ținut cont atât de rezultatele obținute la cele două probe, cât și de respectarea regulamentului oficial al concursului și a recomandărilor primite din partea observatorilor FDVDR, înainte și în timpul desfășurării concursului.
În listele câștigătorilor nu se regăsesc acei elevi care au fost ajutați de către părinți sau de către cadrele didactice, lucru care a condus la descalificarea acestora. Nerespectarea regulamentului și a recomandărilor coordonatorilor concursului putând fi demonstrate prin înregistrările și capturile de ecran realizate în timpul desfășurării concursului, semnalate și notate în timp real de către supraveghetorii noștri.
Scopul concursului ”ARISTOTEL” este acela de a testa cunoștințele de cultură generală REALE ale copiilor, capacitatea INDIVIDUALĂ de a rezolva probleme de logică și matematică, cu grad ridicat de dificultate, precum și nivelul REAL de cunoștințe dobândite până la acest moment de fiecare elev în parte, în beneficiul participanților și în spiritul încurajării excelenței și performanței.
Cu toate acestea, cei care știu că au respectat toate recomandările și au obținut punctajul maxim, dar nu se regăsesc în listele câștigătorilor sunt rugați să trimită un e-mail la adresa [email protected].
În total, din cele peste 900 de școli înscrise în concurs, 91 dintre ele au avut copii cu punctaj maxim.
Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” a avut loc în perioada 5 mai – 15 iunie 2021 și s-a desfășurat online, pe platforma educațională Școala FDVDR.
La concursul ”ARIDTOTRL” au participat școli din toată țara, dar și școli din Republica Moldova și Școala de Limba Română ”Dacia” din Atena.
În perioada următoare, elevii care au obținut rezultate maxime, precum și școala desemnată câștigătoare, având cel mai mare număr de elevi care au obținut punctajul maxim, vor fi premiați.
Elevii premiați vor primi, pe lângă diplome, cursuri de dezvoltare socio-emoțională, cărți și materiale educaționale în format digital sau tipărit, dar și alte premii speciale, oferite de partenerii acestui concurs: Editura Litera, Centrul de Carte Străină Fischer International, MGT Educațional și Walnut Wisdom.
Toți elevii care au susținut concursul vor primi DIPLOME DE PARTICIPARE și vor avea, dacă există interes din partea acestora, prioritate la programele educaționale și activitățile desfășurate de Școala FDVDR.
Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” este GRATUIT și se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Este un concurs școlar interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică și creativitate.
Scopul concursului este acela de a descoperi și premia creativitatea, inteligența logică și matematică și de a ajuta la dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor.
LISTE CÂȘTIGĂTORI
Lista câștigătorilor Concursului Național Interdisciplinar ARISTOTEL_Proba de cultură generală
Lista câștigătorilor Concursului Național Interdisciplinar ARISTOTEL_Proba de creativitate