La Bookfest 2012 se lansează colecția oamenilor inteligenți

20 de copii și tinerii ai Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu vor fi primii membri ai Clubului IQ230.

Târgul Bookfest 2012 va fi sâmbătă 2 iunie, începând cu ora 13.00 gazda lansării unei colecții speciale de cărți apărute la Editura Litura care se adresează oamenilor inteligenți, cu umor, care își pun întrebări și care caută răspunsuri despre ei înșiși și lumea din care fac parte.

Numele colecției spune totul: IQ 230.  Iar 230 este cel mai mare IQ (sau coeficient de inteligență) înregistrat vreodată. El aparține lui Terence Tao, un australian de 36 de ani care predă matematica la University of California, Los Angeles. Colecția este destinată tuturor celor care vor să se apropie de acest IQ fenomenal înțelegând mai bine lumea în care trăiesc. Cărțile acoperă domenii eterogene, de la filosofie și psihologie la religie și neurologie. Punctul lor comun este faptul că răspund, fiecare dintr-un alt unghi, la întrebarea „Cine sunt eu?”, acesta fiind, de altfel și unul dintre titlurile grele ale colecției – cartea scrisă de Richard David Precht a fost tipărită în 35 de țări, însumând un milion de exemplare.

Iar cei cărora li se adresează această colecție au șansa de a face parte dintr-un club intitulat IQ230. Lansarea acestuia va avea loc simultan cu lansarea colecției. Primii membri onorifici ai acestui club vor fi 20 de copii și tinerii ai Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu.

Imagini de la eveniment :

[oqeygallery id=209]

Fotografii Dan Marinescu/FDVDR

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.