JURNALUL NAȚIONAL: Omul zilei, Mircea Dumitrescu

Articol publicat în Jurnalul Naţional pe 6 august 2010

Mircea Dumitrescu, tânărul violonist de doar 12 ani, supranumit “micuţul Paganini”, membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu, s-a întors de la două concursuri internaţionale de execuţie instrumentală, desfăşurate în Italia cu patru premii I, dintre care două absolute.

Mircea Dumitrescu este considerat un geniu al viorii, un copil care la 12 ani a reuşit să impresioneze cu talentul lui o lume întreagă. Tânărul violonist a participat, de curând, împreună cu alţi trei elevi ai Liceului “George Enescu”, la două concursuri internaţionale în Italia – Festivalul italian “Alice bel Colle” ediţia a IX-a, respectiv Concursul Internaţional de Vioară “Giovanni Talenti – Rovere d’Oro” din San Bartolomeo ediţia a XXV-a.

La ambele competiţii, Mircea a obţinut patru premii I, la secţiunile vioară şi muzică de cameră. El a interpretat lucrări ale lui Felix Mendelsshon, Antonio Vivaldi, Giuseppe Tartini, dar şi ale preferatului său, Niccolò Paganini, şi de fiecare dată sunetul viorii sale i-a impresionat atât pe public, cât şi pe reprezentanţii juriului. Pentru că a fost apreciat şi răsplătit de două jurii diferite, cu maximum de puncte şi marele premiu – premiul I absolut – în fiecare dintre cele două concursuri, Jurnalul Naţional îl declară pe Mircea Dumitrescu “Omul zilei”.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.