Ionuţ Budişteanu, geniul informaticii, a fost premiat de premierul Victor Ponta

     Ionuţ Budişteanu are 19 ani şi este unul dintre tinerii sclipitori care ne fac mândri că suntem români. 

Acesta a fost premiat la Palatul Victoriei de premierul Victor Ponta.

Cu invenţia sa extraordinară, o maşină cu radar 3D, care se conduce singură, concepută special pentru persoanele nevăzătoare, românul a reuşit să cucerească lumea.

În urmă cu trei ani, vâlceanul Ionuţ Budişteanu a fost remarcat de fundaţia Dan Voiculescu. A dovedit de mai multe ori că bursa primită a fost o investiţie în inteligenţă.

Ionuţ Budişteanu are 16 ani şi e specializat în software şi altgoritmi. (…) Programele au fost concepute pentru a veni în sprijinul elevilor, atunci când sunt nevoiţi să înveţe noţiuni abstracte, precum reţelele neuronale sau algoritmii informatici. A creat programe care pot fi folosite pentru accesarea la distanţă a unui calculator, util în supravegherea unui copil sau care au capacitatea de a recunoaşte scrisul de mână, chipurile sau vocile. Un alt proiect la care a lucrat este cel folosit pentru localizarea calculatoarelor furate” – scria în 2010 Dan Voiculescu pe blogul său.

Între timp, succesele lui Ionuţ i-au adus recunoaştere internaţională.

IMAGINI VIDEO DE LA EVENIMENT

– AICI –

Ionuţ Budişteanu este membru al Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României din anul 2010.

Alături de premierul Victor Ponta, au participat şi Ministrul Mediului – Rovana Plumb, Ministrul Educaţiei – Remus Pricopie şi Ministrul Delegat pentru Învăţământul Superior Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică – Mihnea Costoiu.

Institutul de Tehnologie din Massachusetts va denumi un asteroid cu numele tânărului inventator român Ionuţ Budişteanu. Onoarea îi va fi acordată românului, după ce a câştigat premiul cel mare la Târgul Internaţional de Ştiinţă şi Tehnologie. 

 Imagini de la eveniment:

[oqeygallery id=307]

Fotografii Dan Marinescu/FDVDR

 

ro_RO