Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vă invită luni, 15 septembrie 2008, începând cu ora 11:00, la sediul Infoeuropa, din Calea Victoriei nr.88, în corpul Bibliotecii Centrale Universitare la conferinţa de presă destinată anunţării:
1.Proiectului naţional de consiliere şi informare privind accesarea fondurilor europene.
Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României îşi propune să colaboreze sub forma unor parteneriate cu Primăriile, Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale din toată ţara în vederea realizării unor proiecte, gen campanii de informare. Proiectele vor fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane şi vor fi destinate soluţionării problemelor de incluziunea socială sau copiilor cu disabilităţi.
2. Proiectului educaţional 2008-2009 derulat de Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu
3.Proiectelor culturale pe care Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României le va susţine până la sfârşitul anului 2008.