Inovaliment 2022_ÎNSCRIERI

INOVALIMENT 2022

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar ”INOVALIMENT”. Târgul se adresează tuturor cercetătorilor și specialiștilor din industria alimentară, atât cei din mediul universitar, cât și cei care lucrează în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetare din România, dar și din alte țări.

Evenimentul va ava loc în perioada 21-25 noiembrie 2022.

Ca și la edițiile anterioare, participarea este GRATUITĂ.

Evenimentul este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Facultatea de Stiințele și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunarea de Jos, Galați, Facultatea de Stiința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și Forumul Inventatorilor Români.

Înscrierile au loc în perioada 7 aprilie – 17 noiembrie 2022, pe www.inovaliment.ro, la secțiunea înregistrare proiect.

Pentru a ajunge direct în aplicația de înscriere, accesează link-ul de mai jos:

https://inovaliment.ro/

În bătălia pentru Marele Premiu INOVALIMENT din acest an, cercetătorii trebuie să vină cu soluții viabile pentru rezolvarea problemelor legate de alimentația modernă.

Tema ediției din acest an îi provoacă pe cercetătorii înscriși la INOVALIMENT să propună ”Soluții inovatoare  la provocarea mondială de transformare a sistemului alimentar”.

CALENDARUL EVENIMENTELOR

  • Etapa 1: ÎNSCRIERI în perioada7 aprilie – 10 noiembrie 2022
  • Etapa 2: CONFERINȚE TEMATICE și  SESIUNI DE PREZENTĂRI ALE LUCRĂRILOR ÎNSCRISE: în perioada 21 – 25 noiembrie 2022

Proiectele înscrise în cadrul târgului trebuie să se încadreze în una dintre următoarele teme de cercetare:

  • Biotehnologii
  • Alimente sustenabile
  • Securitate alimentara
  • Ingrediente inovatoare
  • Aplicații tehnologice avansate

În vederea înscrierii la Târgul de Invenții și Inoații ”INOVALIMENT”, participanții trebuie să depună:

– Formularul de participare (ANEXA 1)

ANEXA-1_Formular-de-participare-la-INOVALIMENT-2022

– Material de prezentare video, audio, grafic sau scris al lucrării înscrise

– Declarația de angajament individual (ANEXA 2)

ANEXA-2_Declaratie-de-angajament-individual

Sunt acceptate în cadrul târgului lucrările brevetate sau în curs de brevetare, indiferent dacă acestea au fost prezentate sau nu și în cadrul altor expoziții, cu excepția brevetelor pentru care s-a realizat transferul tehnologic.

Lucrarile vor fi evaluate de o comisie de specialiști în industria alimentară si de consultanți de business, în vederea identificării proiectelor cu potențial de transfer tehnologic.

Criteriile care vor fi folosite în procesul de evaluare al lucrărilor înscrise sunt:

  • gradul de noutate
  • utilizarea de tehnologii emergente
  • aplicarea principiilor economiei circulare
  • aplicabilitate rapidă

Aplicanții sunt obligați să respecte termenii și condițiile regulamentului de participare de mai jos:

REGULAMENTUL CONCURSULUI

În perioada târgului, vor avea loc conferințe tematice, cu înaltă valoare științifică, susținute de experți din domeniul medical și alimentar din România, dar și din afara țării.

Pentru a participa la CONFERINȚELE INOVALIMENT, care vor avea loc miercuri, 23 noiembrie, începând cu ora 10:00, accesați link-ul de mai jos, pentru înscriere:

Conferințele Științifice INOVALIMENT 2022

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.