Încep înscrierile în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate MAI

Poliţia Română informează că încep înscrierile în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI,), precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Numărul total de locuri aprobat pentru sesiunea de admitere 2012, pentru care structurile teritoriale ale Poliţiei Române efectuează recrutarea este de 184.

Persoanele care intenţionează să participe la concursurile de admitere în Academia de Poliţie

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii legale:

să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

-să cunoască limba română scris şi vorbit;

-să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

-să fie declaraţi “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale M.A.I.;

-să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs;

-să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;

-să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

-să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

-să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

-nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

-îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea , candidatii trebuie sa îndeplinească criterii specifice pentru concursurile de admitere în Academia de Politie, astfel: trebuie să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00; să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ; să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile.

Cererile de înscriere la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ superior pot fi depuse până la data de 22.06.2012, iar pentru şcolile postliceale până la data de 10.08.2012.

La înscrierea la instituţiile de învăţământ pentru concursul de admitere, participă candidaţii care au promovat evaluarea psihologică/ psihotehnică şi au fost declaraţi „apt medical”.

Alte detalii suplimentare se pot obţine de la serviciile de resurse umane din cadrul MAI sau de pe pagina de internet a Poliţiei Române:www.politiaromana.ro.

sursa: amosnews.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.