În curând începe etapa a doua a concursului MATH LEAGUE, organizat de partenerii noștri de la școala Gimnazială KIDS PALACE
Începând cu anul școlar 2021-2022, Școala Gimnazială KIDS PALACE și Concursul Național Euclid, în parteneriat cu Fundația Dan Voiculescu, demarează proiectul CONCURSUL MATH LEAGUE.
Ce presupune acest proiect?
1. În cadrul Școlii Gimnaziale KIDS PALACE, se vor organiza evaluări externe la matematică, pentru toți copiii care își doresc să își cunoască nivelul de pregătire.
2. Concursurile se desfășoară fizic, în sediul școlii, la datele stabilite în calendar.
3. Subiectele și corectura sunt făcute de profesori cu experiență în învățământ și în evaluare, iar partea de logistică este asigurată de Școala Gimnazială KIDS PALACE.
4. De asemenea, Școala Gimnazială KIDS PALACE va premia elevii participanți la fiecare etapă cu diplome de merit, iar la etapa finală, cu burse de studiu sau premii valorice sub forma de vouchere cadou.
De ce să te înscrii la concurs?
În ultima vreme, concursurile cu prezență fizică au fost din ce în ce mai rare, având în vedere situația dificilă prin care am trecut cu toții. Asta face ca experiența testelor oficiale, într-un cadru necunoscut și nefamiliar, să le lipsească multor elevi. Pentru a nu ajunge în fața unui Examen Național complet lipsit de experiența unor astfel de testări, este ideal ca orice elev să aibă ocazia unui examen extern, cu supraveghere și corectură necunoscute.
De asemenea, este util să-ți cunoști din timp nivelul, golurile, să înveți strategii de abordare a unor tipuri diverse de cerințe și să vezi cum te poziționezi într un clasament realizat pe un eșantion de participanți de aceeași vârstă cu tine.
Organizatori: Școala Gimnazială KIDS PALACE și Concursul Național Euclid
Denumire concurs: Math League
Cui se adresează: tuturor elevilor claselor a III -a – a VII -a, înscriși in sistemul public sau privat de învățământ
Calendar:
Înscrieri până pe 11 ianuarie 2022
Etapa I: 15 ianuarie 2022
9:00 – 11:00: clasa a V–a, a VI-a, a VII-a
12:00 – 14:00: clasa a III-a si a IV-a.
Etapa a II-a: 9 aprilie 2022
9:00 – 11:00: clasa a V–a, a VI-a, a VII-a
12:00 – 14:00: clasa a III-a si a IV-a
Etapa finală: 28 mai 2022, în intervalul orar 10:00 – 12:00
Concursul se desfășoară astfel: se derulează două etape independente, la care elevii se pot înscrie completând formularul afișat. Vor primi pe adresa de e-mail confirmarea înscrierii și un cod de participant, cu care își vor putea verifica rezultatul, pe site – ul www.kidspalace.ro. Etapele sunt independente și vizează materia parcursă până la momentul derulării fiecărei etape. Structura și subiectele etapei finale sunt diferite de cele ale etapelor curente. La a treia etapă, cea finală, se califică elevii care au participat la ambele etape și au obținut 90 de puncte, la oricare dintre cele două etape anterioare. De asemenea, la etapa finală elevii se pot înscrie, cu taxă de 90 de lei, în cazul în care nu s-au calificat, dar doresc să participe.
Durata Concursului
Durata concursului este de 2 ore (120 minute), pentru fiecare etapă in parte.
Premii
Fiecare etapă curentă va avea o premiere separată, acordându-se diplome cu premiul I, II, III, în ordinea descrescătoare a punctajelor, pentru primele trei valori.
Etapa finală are, de asemenea, premiile I, II, III și mențiune, care constau în:
1. Premiul I – 100 puncte – diplomă și bursă de studii pentru anul școlar 2022–2023,
la Școala Gimnazială KIDS PALACE, in valoare de 5000 euro;
2. Premiul II – diplomă și voucher cadou, în valoare de 500 de lei;
3. Premiul III – diplomă și voucher cadou, în valoare de 300 de lei;
4. Mențiune – diplomă și voucher cadou, în valoare de 200 de lei.
Pentru câștigătorii etapei finale, Fundația Dan Voiculescu oferă următoarele premii: cărți de beletristică, dicționare, enciclopedii.
Pe lângă acestea, câstigătorii vor avea posibilitatea de a participa la unul dintre cursurile organizate de FDVDR, în anul educațional 2022-2023, în funcție de interes și aptitudini/talent.
Pentru înscrieri și subiecte din concurs, accesați link-ul de mai jos: