Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat Gala Micilor Olimpici – cel mai mare eveniment din țară dedicat preșcolarilor talentați, participanți și finaliști ai campaniei naționale „Olimpiadele Preșcolarilor”. Evenimentul a avut loc joi, 23 mai, la Palatul Național al Copiilor din București, adunând sute de copii din toate colțurile țării cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

Evenimentul-cadou, desfășurat în proximitatea Zilei Internaționale a Copilului, a marcat finalul programului Olimpiadele Preșcolarilor, la care au participat în acest an un număr record de copii: peste 20.000 de copii. În cadrul Galei Micilor Olimpici au fost premiate primele eforturi academice ale celor mai mici dintre învățăcei într-un cadru festiv și inspirațional. Invitații la eveniment au fost întâmpinați de celebre personaje Disney, au avut ocazia să participe la târgul de carte pentru copii și să imortalizeze momentele în fotografii.

Gazda evenimentului a fost Mirela Retegan, care a adus pe scenă, într-un spectacol de excepție, celebrele Mascote Zurli. Programul artistic de entertainment s-a desfășurat în stilul original Zurli, transformând finalul primei olimpiade din viața preșcolarilor într-o amintire memorabilă.

Gala Micilor Olimpici a reunit copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care au fost implicați în cadrul celei de-a XII-a ediție a campaniei naționale Olimpiadele Preșcolarilor, marcând astfel participarea la „prima olimpiadă” din viața lor. În cadrul galei, micii olimpici au fost răsplătiți cu premii speciale și surprize de proporții, recunoscându-se astfel meritele și eforturile lor remarcabile. Cadourile preșcolarilor au fost oferite de partenerii evenimentului: National Geographic Learning, Editura Fischer International, Editura RAO și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

ro_RO