Festivitatea de sfârșit de an educațional

Data: 18 iunie 2011
Ora: 11:00
Locație: Grădina Valorilor Româneşti, din incinta Parcului Copilului din
sectorul 4
Participanți: Grupurile vocale „Steluţele Europei” şi „Liliput”, membrii Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Descriere eveniment:

S-a încheiat cel de-al patrulea an în care Fundația Dan Voiculescu oferă copiilor cursuri gratuite, consiliere psihologică și programe personalizate de pregătire. În cadrul acestora, copiii sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile și să-și atingă maximul de potențial.

În total, în cei patru ani, peste 700 de copii și tineri au participat la acest program. Iar cei mai buni dintre ei, fac acum parte dintr-un club de elita – CLUBUL DE EXCELENȚĂ AL FUNDAȚIEI DAN VOICULESCU, care reunește, în prezent, unii dintre cei mai buni copii și tineri din țară, cu rezultate și performanțe deosebite, apreciați la nivel național și internațional.

Si in acest an, copii și tineri cu vârsta între 10 și 17 ani,  premiați național și internațional la prestigioase concursuri au participat, la programul de cursuri al fundaţiei. În funcție de talentul și vocația fiecăruia, peste 300 de copii au urmat, și în acest an, cursuri de: muzică, informatică, limba engleză, şah, arte vizuale (pictură, modelaj), artă fotografică şi scriere creativă. În plus, ei au beneficiat de activități cultural-educaționale, care au inclus vizite la muzee, expoziții, workshopuri, seminarii de specialitate si programe de vacanță.

În cadrul festivității de încheiere a anului educațional, cei mai buni dintre copiii care au participat în acest an la cursurile Fundației Dan Voiculescu vor primi, ca răsplată pentru activitatea din acest an, diplome și premii.

Organizator: Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

[oqeygallery id=34]

Fotografii de Marius Dobre, participant la cursurile de artă fotografică ale Fundației Dan Voiculescu

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.