Festivalul naţional de cântece pentru copii „Baby Boom Show”

Tinere talente, au acum posibilitatea de afirmare la Festivalul naţional de cântece pentru copii „Baby Boom Show”, organizat de Euroexpo, împreună cu Revista Liliput, Asociaţia„My Flower” şi ABC Music.

 Festivalul prezinta o gamă bogată şi variată de creaţii pentru copii, într-un program excelent de divertisment pentru juniori. La preselecţie sunt aşteptaţi toţi cei dornici de afirmare, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani.

 De asemenea, nu trebuie neglijat nici aspectul educativ al majorităţii pieselor create anume pentru copii şi că ele pot constitui un material didactic foarte agreat în grădiniţe şi şcolile primare.

FOARTE IMPORTANT!
Piesele trebuie să se încadreze STRICT în repertoriul copiilor. Piesele ce fac parte din repertoriul „adulţilor” sau care nu au fost create pentru copii şi nu se conformează tematicii infantile, vor fi excluse din festival, indiferent de calităţileinterpretului/cântecului.

 Piesele pot fi:
►anonime (aşa-numitul folclor al copiilor);
►ale unor autori consacraţi sau amatori.

 În ceea ce priveşte participanţii, sunt vizate două categorii:
►solişti vocali,împărţiţi pe 3 grupe de vârstă:
– 4-6 ani
– 7-8ani
– 9-10 ani
►grupuri vocale, împărţite pe 2 secţiuni:
– grupuri vocale mici (duet, trio, quartet, quintet);
– grupuri vocale mari (6+).

 Dacă vreţi să aveţi o vedetă în familie, descărcaţi şi completaţi documentele necesare înscrierii, trimiteţi-le la [email protected] şi aduceţi-l la Festivalul naţional de cântece pentru copii „Baby Boom Show”.

 Mai multe detalii despre concurs aflaţi direct de pe site-ul evenimentului, www.babybomoshow.ro.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.