A doua ediţie a Festivalului Fotografiei Europene, eveniment dedicat prezentării artei fotografice europene în România, se va desfăşura în perioada 8 – 31 mai în Capitală şi în alte oraşe din ţară.
Festivalul Fotografiei Europene organizat sub patronajul Ministerului Culturii şi sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă este dedicat Zilei Europei şi are menirea de a prezenta şi populariza arta fotografică europeană în România, respectiv arta fotografică din România în Europa.
Festivitatea de lansare are loc în data de 08 mai 2013,ora 12:00 în Spaţiul Public European (Bucureşti – strada Vasile Lascăr nr. 31), în cadrul căruia are loc vernisajul şi înmânarea premiilor ediţiei a V-a a Salonului Internaţional de Artă Fotografică “Eurofotoart” (unicul salon de acest fel din lume), organizat de Asociaţia “Euro Foto Art” în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România.
În cadrul festivităţii va fi lansat catalogului Salonului Internaţional “Eurofotoart”, realizat cu sprijinul financiar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Salonul Internaţional “Eurofotoart” 2013, aflat la cea de a V-a ediţie, va fi vernisat şi în Galeria “Euro Foto Art” din Oradea, joi 09 mai 2013, la ora 11.00.
În cadrul festivalului vor avea loc 31de manifestări expoziţionale: Saloane Internaţionale de Artă Fotografică, expoziţii de artă fotografică din Anglia, Germania Italia, Federaţia Rusă, Finlanda, Serbia, Slovenia, România, Republica Moldova, Ucraina, respectiv Gale de digiporamă din Grecia şi România, în oraşele: Brăila, Bucureşti, Cernăuţi (Ucraina), Chişinău (R. Moldova), Cluj Napoca, Debrecen (Ungaria), Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Novi Sad (Serbia), Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Slatina (Olt), Szolnok (Ungaria) şi Târgu Mureş.
Ceremonia de închidere a Festivalului va avea loc în data de 31 mai 2013, ora 18:00 la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi “Mihai Ursachi”, în cadrul căruia vor fi vernisate: Salonul Internaţional “Premfoto” (Galeria “Labirint”) şi expoziţia personală Lucian Cocea din Iaşi (Galeria “La Gard”). Cu această ocazie va fi prezentată şi digiporama “Paşi în lumină” realizată de Clubul Fotografic “Nufărul” Oradea.
Festivalul Fotografiei Europene este organizat de Asociaţia “Euro Foto Art”, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European, în parteneriat cu Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu” Chişinău – R.Moldova, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cultural Italian “Vito Grasso” şi Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.
sursa: mediafax.ro