Festivalul de vară "Teatru, stradă și copil"

Teatrul de Animaţie Ţăndărică împreună cu Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Direcţia Cultură au iniţiat proiectul TEATRUL ITINERANT ŢĂNDĂRICĂ.

Din dorinţa de a pătrunde în zone lipsite de acces la cultură, de a le oferi şi celor mai defavorizaţi posibilitatea de a înţelege şi asimila valorile general umane şi de a avea acces la marea dramaturgie clasică şi universală, Teatrul de Animaţie Ţăndărică şi-a propus implementarea proiectului cultural „Teatrul pentru toţi” prin achiziţionarea unui teatru-cort (structura mobilă „Teatrul Itinerant Ţăndărică”) şi dezvoltarea şi reinventarea noţiunii de teatru itinerant cu o stagiune aproape permanentă (aprox. 5 luni pe an, din luna mai, până în luna septembrie).

Conform unui studiu de piaţă referitor la anul 2009, numărul copiilor între 3 şi 9 ani – publicul ţintă al spectacolelor pentru copii ale Teatrului de Animaţie Ţăndărică – a fost de 92133. În urma raportului Departamentului de Organizare Spectacole Tăndărică cifra totală de bilete vândute exclusiv copiilor în 2009 este de 79634, ceea ce înseamnă că teoretic, 86,44% din copii cu vârsta menţionată mai sus au fost spectatorii noştrii. În practică, însă, majoritatea spectactorilor copii au văzut cel putin două reprezentaţii, astfel procentul celor care au avut şansa unei astfel de experienţe se reduce la jumate, adică la 43,22%.

Structura „Teatrul itinerant Ţăndărică” are o caracteristica importanta si anume, felul unic in care întreaga structura itineranta răspunde, ca un ansamblu unitar, nevoilor spectacolului, fără nicio disfuncţionalitate la nivelul elementelor sau al întregului sistem. Cu resurse limitate si uşor adaptabile, sistemul reconstituie un cadru in care actul artistic performant se poată desfăşura cu înalt profesionalism.

Tradiţia locală şi europeană a teatrelor itinerante este aproape inexistenta. De altfel, la nivel european, nu exista o astfel de structura, cu destinaţie iniţială/originară de teatru, cu mecanică, sceno-tehnică specifică.

Proiectul cultural „Teatrul pentru toţi”, prin „Teatrul itinerant Ţăndărică” va poposi în parcuri, lângă şcoli, din primăvară până în toamnă şi în acest fel se vor putea atrage noi categorii de spectatori care nu au fost niciodată la teatru şi, astfel, vor putea să-şi dezvolte gustul pentru teatru, pentru cultură.

Proiectul cultural „Teatrul pentru toţi” trebuie să fie un bun al tuturora, un distribuitor de cultură, indiferent de pregătire, statut social pentru că, încă de la începuturile lui, actul teatral se practica şi în amfiteatre, dar şi pe stradă unde receptivitatea era mai mare.

La vârste fragede, vizionarea unui spectacol de animaţie are atât un scop educativ, terapeutic, de socializare, dar este şi un prilej de descoperire a reprezentării unei lumi magice, lumea poveştilor animate. Această activitate socială a copilului nu poate fi înlocuită de altceva şi de aceea Teatrul Itinerant Ţăndărică vine ca o ocazie specială oferită celor mici şi nu numai.

ro_RO