Festivalul de Muzica Veche Bucuresti 2011

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti aduce pe scena muzicieni din Belgia, Norvegia, Austria, Japonia şi România, în cadrul a trei concerte ce se vor desfăşura miercuri, 26 octombrie, sâmbătă, 29 şi duminică, 30 octombrie. Concertul inaugural al Festivalului, ‘Din vremuri de demult – Barytonul’, va avea loc miercuri 26 octombrie, de la ora 19.00, în Salonul Mare de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni.

Pe scena muzicală românească va urca în premieră barytonul, instrument hibrid asemănător violoncelului, dispărut odată cu apusul clasicismului. Barytonul a fost redescoperit în sec. al XX-lea, după mai bine de un secol de uitare, şi şi-a reluat locul nobil ce îi fusese atribuit la curtea princiară.

Concertul va cuprinde Divertimenti a Baryton, Viola e Basso, lucrări pe care Haydn le-a dedicat prinţului Nikolaus Esterházy, el însuşi interpret la baryton. Concertul este susţinut de ansamblul Ricercar Consort, condus de Philippe Pierlot, unul dintre puţinii interpreţi la acest instrument în zilele noastre. Alaturi de Philippe Pierlot vor interpreta François Fernandez – violă si Rainer Zipperling – violoncel.

Cel de-al doilea concert intitulat “European Gala” va avea loc sâmbătă, 29 octombrie 2011, ora 19.00, o seară dedicată muzicii baroce europene, în interpretarea soliştilor ansamblului Il Gardellino şi a clavecinistului Ketil Haugsand. Vor fi prezentate în primă audiţie în România piese aparţinând spaţiului cultural francez, flamand şi suedez din secolul al XVIII-lea, lucrări interpretate extrem de rar chiar şi în cadrul altor evenimente de profil din Europa.

În program:
L.-A. Dornel, Cvartet în re minor pentru flauto traverso, oboi, vioară şi basso continuo,
G. Fr. Händel, Sonata în mi minor pentru flauto traverso şi basso continuo,
B. Gallupi, Trio sonata în sol major pentru flauto traverso, oboi şi basso continuo,
J.S. Bach, Trio sonata în sol major, BWV 1038 pentru flauto traverso, vioară şi basso continuo
Pauză
J.P. Sweelinck, Variaţiuni pe tema “Ballo del Granduca” pentru clavecin solo,
Leemans de Brugge, Cvartet în si bemol major pentru oboi, vioară, violoncel şi bas,
J.D. Berlin, Suita pentru clavecin solo,
G.Ph. Telemann, Cvartet în sol major din ‘Tafelmusik’ pentru flauto traverso, oboi, vioară şi basso continuo

Marcel Ponseele – oboi, Jan de Winne – flauto traverso, Mayumi Hirasaki (Japonia) – vioară, Hervé Douchy (Belgia) – violoncel, Ketil Haugsand (Norvegia) – clavecin

Ultima seara de concert a festivalului va avea loc duminică, 30 octombrie, de la ora 19.00, cu ‘La Stravaganza’, un concert din muzică barocă italiană şi portugheză în interpretarea ansamblului Il Gardellino fondat de Marcel Ponseele, unul dintre cei mai buni oboişti ai lumii, alături de invitaţii săi Szilárd Chereji şi Ketil Haugsand.

În program:
A. Marcello, Concert în re minor pentru oboi, orchestră de coarde şi basso continuo,
A. Vivaldi, Concert în sol minor ‘La Notte’ pentru flauto traverso, orchestră de coarde şi basso continuo,
A. Vivaldi, Sonata ‘Al Santo Sepolcro’ pentru orchestră de coarde,
J.S. Bach, Concert pentru clavecin, BWV 972 (după Concertul penntru vioară, RV 230 de A. Vivaldi)
Pauză
J.F. Fasch, Concert în si minor pentru flauto traverso, oboi, orchestră de coarde şi basso continuo,
J.S. Bach, Sonata în sol minor pentru vioară solo, BWV 1001,
C. Seixas, Concert în la major pentru clavecin şi orchestră de coarde

Marcel Ponseele (Belgia) – oboi, Jan de Winne (Belgia) – flauto traverso, Mayumi Hirasaki (Japonia), Barbara Konrad (Germania) – viori, Mika Akiha (Japonia) – violă, Hervé Douchy (Belgia) – violoncel, Szilárd Chereji (Austria) – violone, Ketil Haugsand (Norvegia) – clavecin

Italia, patria lui Michelangelo şi a lui Caravaggio şi ţinta atâtor călători de altădată, de la Händel la Goethe – aici s-a născut barocul, sub soarele mediteraneean, iar muzica italiană rămâne sinonimă cu extravaganţa, patosul şi virtuozitatea. Itinerariul muzical va poposi în Veneţia aflată la amurgul gloriei sale, în compania muzicii lui Vivaldi şi Marcello. De aici, spectatorii vor fi purtaţi de muzica lui Seixas de pe ţărmul napolitan al lui Scarlatti în exuberanta Portugalie.​

Sursa: Hotnews.ro
Foto: eventim.ro
ro_RO