Festivalul Artelor Bucuresti

Astazi, 30 septembrie, ora 11.00 la Casa Capsa a avut loc conferinta de presa prilejuita de cea de-a doua editie a Festivalului Artelor Bucuresti, eveniment organizat de Asociatia Culturala Maria Domina si sprijinit de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei.

La conferinta au participat cei mai importanti reprezentanti ai acestui proiect: Pepino Popescu – presedintele festivalului, Miron Manega – director editorial revista Moftul Roman, Nicoleta Ion – PR Manager si Simona Drăgulescu – PR Specialist, care au oferit detalii despre programul evenimentelor cuprinse in cadrul acestui  festival.  Alaturi de acestia a fost prezenta si doamna Trisi Cristea, director general al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, care s-a alaturat initiativei organizatorilor acestui festival, de promovare a artei si culturii romanesti prin intermediul valorilor artistice autohtone, in calitate de promotor si sustinator al culturii si excelentei. Astfel, in cadrul acestui parteneriat alaturi de marii artisti care vor evolua in spectacolele din cadrul festivalului, se vor afla si tinerele talente sprijinite de catre fundatie.
In discutie s-a abordat problema legata de promovarea artei si culturii autohtone si a fost subliniat faptul ca Festivalul Artelor Bucuresti este singurul eveniment din aceasta tara, daca nu din lume, sustinut si “sponsorizat” 100 % de public, care se apleaca cu drag, chiar si in aceste vremuri grele, asupra artei, in care isi gasesc cel mai probabil refugiul, ce evoca nostalgia valorilor autentice ale acestei tari.

De asemenea, au fost punctate in cadrul conferintei si doua lansari importante: relansarea pe piata a revistei Moftul Roman in editie tiparita in debutul festivalului  – 10/10 si a volumului de poezii “Antologia vinovatelor placeri” – 12/10 , realizat in urma initiativei Asociatiei Culturale Maria Domina “Scrieti, baieti, numai scrieti” .

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.