Imi place să ajut. A fi profesor înseamnă a-i ajuta pe copii să se dezvolte din punct de vedere intelectual. Sunt profesor de limba şi literatura română-limba engleză din 2004 şi nu regret nicio clipă că am ales să fiu dascăl pentru că şi eu, la rândul meu, am avut parte de profesori excepţionali. Cu toate că numele meu este maghiar, am absolvit toate formele de învăţământ în limba română, actualmente sunt doctorand la Universitatea ,,Petru Maior” din Târgu-Mureş, iar formarea mea profesională nu se va opri odată cu obţinerea titlului de ,,Doctor în filologie”; voi participa la cât mai multe cursuri de formare profesională mai ales în interesul creşterii rezultatelor procesului instructiv-educativ la clasele unde predau româna.
Am participat la numeroase cursuri de formare în domeniul filologiei şi m-am axat mai ales pe predarea limbii române la clasele cu predare în limba maghiară. Rezultatul acestor cursuri s-a materializat prin publicarea unor auxiliare didactice la care am lucrat ca şi co-autor; vacanţele din ultimii trei ani s-au dovedit a fi perioadele propice pentru crearea materialelor didactice pe care le folosesc cu drag la clasele la care predau.
Publicarea celor două auxiliare didactice, la care am lucrat fosrte mult, pentru elevii de liceu s-au dovedit a fi mai mult decât utile. Rezultatele obţinute de elevi la Examenul de bacalaureat s-au ameliorat iar elevilor le este mai uşor să comunice în limba română, o limbă pe care majoritatea dintre ei o aud numai în timpul orelor de română. Elevii mei sunt ambiţioşi iar cuvântul de ordine pe durata cursurilor mele este muncă, muncă şi iar muncă pentru a avea rezultate, rezultate…distincţii :)) Din toamna acestui an aş dori să implementez un concurs/olimpiadă pentru elevii maghiari, care s-ar axa exclusiv pe comunicarea orală, pornind de la CECR.
*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform informatiilor prezente în formularul de înscrieri.