Titularizare 2012 – modele de subiecte şi structura subiectelor

Joi, 2 august, va avea loc proba scrisă în cadrul concursului de titularizare. Ministerul Educaţiei a publicat modele de subiecte pentru disciplinele unde s-au înscris mai mulţi candidaţi.

Acestea sunt: educatori, învăţători, limba română, matematică, limba franceză şi educaţie fizică şi sport.

Structura subiectelor

Structura probei scrise va cuprinde două subiecte, fiecare notat cu câte 45 de puncte. Se adocrdă 10 puncte din oficiu, iar nota finală se calculează prin impărţirea la 10 a punctajului total obţinut pentru lucrare. Toate subiectele sunt obligatorii, iar timpul de lucru efectiv este de 4 ore.

Subiectele vizează aplicarea conceptelor generale de metodică utilizând conţinutul ştiinţific al disciplinei/ disciplinelor de specialitate. Astfel, subiectele urmăresc:

– perspective practic-aplicative, ilustrări şi exemplificări, realizare de analize critice ale diferitelor aspecte abordate;

– calitatea, consistenţa, structurarea şi coerenţa ideilor şi a exemplificărilor;

– modalitatea de formulare a opiniilor şi pertinenţa argumentărilor;

– corectitudinea conţinutului ştiinţific;

– utilizarea adecvată a limbajului de specialitate.

Pentru toate disciplinele de concurs (cu excepţia disciplinelor: educaţie fizică şi sport, kinetoterapie, profesori documentarişti, consiliere psihopedagogică, psihopedagogie specială, terapie educaţională complexă şi integrată):

Subiectul I este elaborat din perspectiva abordării didactice a unor secvenţe/unităţi de învăţare din programele şcolare în vigoare pentru disciplina la care se susţine concursul. Subiectul I poate cuprinde itemi semiobiectivi şi/sau obiectivi.

Subiectul al II-lea este centrat pe problematica proiectării şi realizării evaluării competenţelor dobândite de elevi şi prevăzute în programele şcolare în vigoare. Acest subiect vizează demonstrarea competenţelor de evaluare ale cadrului didactic în contextul procesului instructiv-educativ pentru disciplina de concurs. Subiectul al II-lea cuprinde itemi subiectivi.

 Sursa: didactic.ro

en_US