Echipa României, formată din covăsneanul Radu Cotarcea şi clujeanul Octavian Buta, reprezentând Universitatea Babeş Bolyai, a obţinut titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, organizat în India, primul obţinând şi locul al VI-lea din lume la vorbitori. Potrivit coordonatorului organizaţiei Saint George Debate Club, din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, la Chennai (India) a […]
Read MoreFinala Finala celei de-a VI-a ediții a concursului Dezbate România a adus față în față, în Sala Senatului de la Universitatea Româno-Americană, două echipe foarte puternice, formate din tineri inteligenți, creativi, cu talent oratoric, atribute care au transformat confruntarea dintre ei în spectacol. Tema dezbaterii din etapa finală a fost ”România, republică sau monarhie?”. Astfel, […]
Read MoreArticol publicat pe siteul startub.unibuc.ro, marți 12.11.2013. Dezbate România, ediția a VI-a invită tinerii și de această dată să fie creativi, spontani și să își testeze calitățile de orator. Prin intermediul acestui concurs, Fundația Dan Voiculescu crează un cadru în care vocile tinere își pot exprima inteligenţa, creativitatea şi viziunea. Cea de-a șasea ediție a concursului Dezbate România are […]
Read MoreFinala Finala celei de-a VI-a ediții a concursului Dezbate România a adus față în față, în Sala Senatului de la Universitatea Româno-Americană, două echipe foarte puternice, formate din tineri inteligenți, creativi, cu talent oratoric, atribute care au transformat confruntarea dintre ei în spectacol. Tema dezbaterii din etapa finală a fost ”România, republică sau monarhie?”. Astfel, echipa Syrius, formată […]
Read MoreLotul olimpic al României a obţinut cele mai bune rezultate din istoria participărilor la Olimpiada Internaţională de Astronomie – şapte medalii, din care două de aur, două medalii de argint şi trei de bronz), informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale, remis luni. Medaliile de aur au fost cucerite de Paul Andrei Draghiş […]
Read MoreElevii români au câştigat cinci medalii – două de aur, două de argint şi una de bronz – la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, acesta fiind cel mai bun rezultat al României în istoria participării la competiţie, informează Ministerul Educaţiei, citat deMediafax. Medaliile de aur au fost obţinute de Iustina Crăciun şi Denis Turcu, […]
Read MoreConsiliul Consultativ al Olimpiadei Internaţionale de Matematică a încredinţat României organizarea ediţiei din anul 2018 a competiţiei pentru cei mai buni tineri matematicieni. Va fi pentru a şasea oară când ţara noastră va organiza acest concurs, după ediţiile din anii 1959 (Braşov), 1960 (Sinaia), 1969, 1978 şi 1999 (toate trei, la Bucureşti), se arată într-un […]
Read MoreAndreea Cervatiuc este cercetător şi cadru didactic la Universitatea din Calgary, unde predă cursuri universitare şi post-universitare în domeniul lingvisticii aplicate. Distincţia se acordă, o dată pe an, unui singur cercetător din întreaga lume, pentru cel mai valoros studiu de specialitate apărut într-o publicaţie ştiinţifică. În calitatea sa de câştigătoare a Premiului internaţional de excelenţă pentru anul […]
Read MoreLA MULȚI ANI, ROMÂNIA! 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României. Ziua de 1 Decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 Ziua Naţională a României. Adunarea de la Alba-Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate […]
Read MorePentru multi copii 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei, inseamna „Ziua Unirii” si ziua in care au liber de la scoala. Pentru a nu lasa aceasta zi sa treaca fara ca fiul sau fiica ta sa ii cunoasca intreaga semnificatie, iti recomandam cateva modalitati prin care poti sa-l inveti pe copilul tau despre Ziua Unirii […]
Read More