Tabăra pentru olimpici ”Împreună pentru educație”

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă tabără educativă, în cadrul Programului de Voluntariat ”Împreună pentru Educație”

Țara noastră se poate mândri cu elevi de nota 10, cu olimpici care reușesc să ducă numele României în toate colțurile lumii. Impulsionați de dorința de a schimba, de a ajuta si alți copii să ajungă tot mai buni în domeniile lor de activitate, olimpicii s-au înscris, voluntari, în cadrul taberei  “Împreună pentru Educație”. Aceștia vor susține cursuri gratuite pentru elevii din România.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă tabără educativă, în cadrul Programului de Voluntariat ”Împreună pentru Educație”. În cadrul taberei vor avea loc trei cursuri, susținute de copii olimpici, voluntari în cadrul acestui program.

Elevii pasionați de cifre, numere, într-un cuvânt, de matematică, vor putea participa la cursul de “Excelentă prin matematică”. Obiectivul principal al cursului fiind, sprijinirea și dezvoltarea elevilor capabili de performanță, prin creativitate și inovație, pentru dezvoltarea capacităților individuale la nivel maximal, prin rezolvarea de probleme specifice Olimpiadei Naționale de Matematică.

Pe lângă noțiunile de matematică, copiii vor putea face cunoștință și cu magia fizicii.

România are mulți elevi olimpici, elevi care au nevoie de ajutor, de îndrumare. Acestia se pot înscrie la cursul de “Pregătire pentru olimpiada de matematică, clasa a IX a. Obiectivul principal al cursului este inițiere în unele dintre cele mai importante capitole necesare pregătirii pentru Olimpiadei Națională de clasa a IX-a.

Cursurile sunt gratuite si vor începe pe 6 august. Acestea vor avea loc online, pe platforma educațională Școala FDVDR. Înscrierile se încheie pe 4 august.

en_US