Studiu unic în România privind populația vârstnică

Studiu unic în România privind populația vârstnică

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va coordona un studiu de cercetare sociologică despre efectele pe care pandemia de COVID-19 le-a avut în rândul seniorilor din România. Studiul își propune să obțină date despre starea socio-emoțională si de sănătate a vârstnicilor, precum si despre  accesul acestora la servicii medicale și alte servicii suport, în timpul pandemiei de COVID 19.

”Datorită interesului Senatului Stiintific, în domeniul gerontologiei, am găsit oportună dezvoltarea unui studiu care să evalueze efectele fizico-emoționale ale pandemiei de COVID 19 asupra vârstinicilor, mai ales în contextul lipsei de date pe acest segment de populație. În Romania au mai fost realizate studii, care au urmărit impactul emoțional al pandemiei asupra copiilor și  femeilor, dar nu și asupra vâstnicilor.  Ne propunem să valorificam din plin rezultatele acestui studiu, prin utilizarea datelor obținute în dezvoltarea unor noi proiecte, alături de specialiști în gerontologie din afara țării și din România”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Studiul ”Evaluarea stării fizico-emoționale post pandemiei Covid 19, în rândul seniorilor din România” este realizat în parteneriat cu Asociația ”Institutul pentru Îmbătrânire Activă” și Centrul Medical Dr. Furtună Dan, iar sondajul va fi realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS.

”Acest studiu se pliază perfect pe o zonă de mare interes pentru noi – impactul pandemiei asupra populației de vârsta a doua și, în special, recuperarea pacienților care au fost infectați cu SARS CoV-2. Suntem convinși că acest studiu ne va aduce informații prețioase pentru a înțelege mai bine noile nevoi ale pacienților, la doi ani de la  debutul pandemiei”, Dr. Ioan Bogdan Furtună, Fondator Centrul Medical Dr. Furtună Dan din București.

Studiul de cercetare se va realiza prin interviu și chestionar fizic, pe un eșantion reprezentativ din populatia vârstnică din România.

“Studiul privind impactul COVID-19 asupra persoanelor de vârsta a treia l-am gândit ca având scopul de a aduce informații pertinente privind nevoile apărute ca urmare a pandemiei, la nivel economic, emoțional, social si medical, pentru a putea veni ulterior cu propuneri de politici publice în acest sens”, a declarat Alexandra Dobre, Președinte Asociația ”Institutul pentru Îmbătranire Activă.

Studiu vizează obținerea următoarelor rezultate:

  • Gradul de afectare, în funcție de gen, prin modul de infectare, forma dezvoltată și
  • Tendința de a consuma antibiotice, fără recomandarea medicului.
  • Accesul la servicii medicale și îngrijire.
  • Dinamica percepțiilor privind nivelul pericolului virusului.
  • Acces la mijloacele media de informare.

 

 

 

en_US