Ca o noutate a acestui an, pe lângă cursurile care se desfășoară deja în cadrul ”CLUBULUI DE EXCELENȚĂ”, în a doua parte a lunii octombrie vor fi introduse o serie de cursuri noi, inedite, sub forma unor module experimentale de 10 ședințe. Aceste cursuri vor avea scopul de a le permite cât mai multor copii […]
Read MoreIonuț Budișteanu a devenit bursier al Fundațiai Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României când avea 15 ani. În 2013 a obţinut recunoaşterea internaţională, după ce a obținut marele premiu la una dintre cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie din lume, Intel ISSEF. Ulterior a fost nominalizat de către revista americană „Forbes” ca fiind unul […]
Read MoreFundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – prin Senatul Științific și Salonul Auto București&Accesorii, în colaborare cu Muzeul Național Tehnic ”Dimitrie Leonida”, vă invită, în perioada 11-21 octombrie, la ”EXPOZIȚIA DE INVENȚII ROMÂNEȘTI – Autovehiculele viitorului”, dedicată Centenarului Marii Uniri. Expoziția vine în completarea temei ediției din acest an a Salonului Auto București&Accesorii – 25 […]
Read MoreCele 47 de state membre ale Consiliului Europei sărbătoresc astăzi ”Ziua Limbilor Europei”. Ziua Limbilor Europei este o iniţiativă a Consiliului Europei și celebrează diversitatea lingvistică, atrăgând atenţia publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine, cheia unei mai bune comunicări interculturale. Cei peste 800 de milioane de locuitori ai statelor membre ale Consiliului Europei sunt invitaţi […]
Read MorePrimul Curs Introductiv de Scriere Proiecte Erasmus+ KA1, Youth Exchange s-a încheiat Participanții la cursul gratuit pentru scrierea proiectelor de mobilitate individuală, finanțate prin programul Erasmus+: ”Cum să pregătești un proiect European Ka1- Youth Exchange”, au susținut ultimul curs și au primit diplome de participare din partea Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Programul a fost împărțit […]
Read MoreGMTO Corporation a început construcţia telescopului Gigant Magellan prin care vom putea măsura marginea Universului, la Observatorul Las Campanas din Chile. Telescopul va da ocazia omenirii să „privească” direct cum s-au format stelele după Big Bang şi va furniza informaţii despre natura materiei negre. Gigant Magellan va avea un diametru de 24 de metri și un […]
Read MoreAndreea Dumitrescu este câștigătoarea concursului nostru „100 de ani de istorie -100 de vise pentru România”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Andreea are 15 ani și este elevă în clasa a X-a în cadrul „Colegiului Național Mihai Viteazul” din București. Fiind pasionată de lectură, Andreea și-a dezvoltat abilități impresionante de scriere, care au ajutat-o să redacteze […]
Read MoreRomânia a devenit, pentru două săptămâni, centrul educațional al celui mai prestigios eveniment academic internațional, Bucharest Summer University 2018, organizat de Academia de Studii Economice din București și Uniunea Studenților Academiei de Studii Economice din București (USASE), prin intermediul Senatului Studenților, cu sprijinul Facultății de Marketing. Bucharest Summer University s-a desfășurat în perioada 13-26 august […]
Read More”Am venit de la Horezu să le transmitem că țara noastră este foarte frumoasă!” – a declarat Andreea Monea, un copil foarte talentat, în vârstă de 14 ani, care studiază canto și dansuri populare, la ”Clubul Copiilor Horezu”. Împreună cu profesorii lor, copiii de la Horezu, un vechi centru cultural, etnografic și monahal, cu […]
Read MoreLa 11 ani, un copil extrem de talentat din Ploieşti a câştigat a cincea ediţie a Concursului național de tinere talente “ALLEGRIA”. Micul artist a interpretat două melodii în limba italiană şi a cucerit juriul, format din 11 profesionişti, printre care Aurelian Temişan şi Octavian Ursulescu. Alături de el au fost premiaţi şi alţi copii […]
Read More