Al doilea concert Matei Bucur Mihăescu

Data: 20 mai 2011
Ora: 19.00
Locație: Foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”
Invitați: doamna Margareta Pâslaru, muzicologul Vasile Donose, Matei Bucur Mihăescu – pianist, compozitor şi dirijor, orchestra CAMMERATA

Descriere: Prin lucrările muzicale prezentate publicului, cu ocazia celui de-al doilea concert din cadrul stagiunii CAMMERATA, Matei Bucur Mihăescu își propune să redea atmosfera specifică perioadei baroce, aducând în creațiile sale muzicale clavecinul, ca element esențial. Vorbind despre specificitatea acestui concert, Matei Bucur Mihăescu afirmă: ,,Majoritatea lucrărilor mele sunt în stilul epocii baroce deoarece, în opinia mea, muzica se degradează din ce în ce mai rău, se transformă în zgomote; şi pentru că vom avea nevoie să ne limpezim sufletul şi mintea, ne vom întoarce cu siguranţă la stilul muzical peren”.

În cadrul acestei stagiuni, tânărul muzician de excepție Matei Bucur Mihăescu susține împreună cu orchestra CAMMERATA, trei concerte camerale, din programul cărora fac parte, în exclusivitate, compoziții proprii ale tânărului upranumit şi „micul Bach al României”.

Matei Bucur Mihăescu este recunoscut ca un fenomen – un talent muzical complex. A compus peste 80 de lucrări de muzică clasică, a înregistrat trei CD-uri în interpretare proprie iar talentul său a impresionat muzicieni de renume internațional. Tânărul este recunoscut ca fiind un geniu pentru creaţiile sale, dar şi pentru modul în care interpretează. Repertoriul său pianistic acoperă peste 400 de ani de muzică cuprinzând lucrări cu stiluri variate şi cu grad ridicat de dificultate, din creaţiile compozitorilor clasici, moderni şi contemporani.

Organizator: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”

Evenimentul în imagini:

[oqeygallery id=28]

Fotografii Dan Marinescu, Iarina Stoica și Marius Dobre

Primul concert, din cadrul STAGIUNII CAMMERATA  susținută de tânărul muzician de excepție Matei Bucur Mihăescu și orchestra sa, va avea loc joi, 14 aprilie 2011, începând cu orele 19.00, în foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”.

Prezent pentru prima dată într-o triplă ipostază de pianist, compozitor și dirijor, Matei Bucur Mihaescu este recunoscut ca un fenomen – un talent muzical complex.  A compus peste 80 de lucrări, a înregistrat trei CD-uri în interpretare proprie iar talentul său a impresionat muzicieni de renume internațional. Matei Bucur Mihaescu este membru al Clubului de Excelenţă din cadrul Fundaţiei Dan Voiculescu.

Următoarele concerte din cadrul  aceleiasi stagiuni  vor  avea loc în zilele de 20 mai și 9 iunie a.c., începând cu orele 19.00, în foaierul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”.

STAGIUNEA CAMMERATA  este organizata de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României in parteneriat Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”.

Participarea la eveniment se face pe bază unei invitații care poate fi obținută  la tel. 0758.30.30.32, 031.425.58.82.

Vă așteptăm!

en_US