S-a întâmplat pe 29 iulie

 29 iulie este Ziua Imnului Național al României, “Deșteaptă-te române!”. În această zi, în anul 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oara imnul Revoluției pașoptiste “Deșteaptă-te, române”, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.


La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic “Un răsunet” de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasa de Anton Pann.

La 29 iulie 1857 a fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București.

Tot într-o zi de 29 iulie 1877: Carol I, principe (1866–1881) și rege (1881–1914) al României, a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliștioara–Măgura.

Anul 1948, 29 iulie după o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.

La 29 iulie 1952 la J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Prima medalie de aur olimpică a României.

În 1958, pe 29 iulie, președintele american Dwight Eisenhower semna actul care a dus la crearea NASA.

Pe 29 iulie 1984, la cea de a XIII–a ediție a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz (29 iulie–12 august).

sursa: wikipedia.ro, magicfm.ro, a1.ro

en_US