S-a întâmplat pe 10 octombrie

Într-o zi de 10 octombire, în 1813, se năștea în Le Roncole, Italia, Giuseppe Verdi, compozitorul datorită căruia iubitorii de opera pot vedea și asculta astăzi Nabucco, La Traviata, Rigoletto sau Aida.

Giuseppe Verdi

Pe 10 octombrie 1857 începea construcția clădirii Universității din București după planurile arhitectului Alexandru Orascu.

În 1865, pe 10 octombrie, era patentată în Statele Unite, de către John Wesley Hyatt, bila de biliard din nitroceluloză, care se folosește și astăzi. Hyatt a fost primul care a reușit să ofere un substitut pentru bilele de fildeș, folosite la acea vreme.

La 10 octombrie 1903, Compania Bayer a pus în vânzare aspirina. Noul medicament a fost obţinut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirina a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de salcie, dar în 1899 Bayer a realizat un procedeu de a-l obţine prin sinteză.

Pe 10 octombrie 1913 era inaugurat Canalul Panama, un canal maritim care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific. Din acest moment, navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Trecerea Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud, iar o navă care pleaca din New York către San Francisco prin canal traversează doar 9.500 km, în loc de 22.500 km cât presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn. Acest lucru s-a facut, însă, cu sacrificii însemnate. Construcția canalului cu o lungime de 77 km a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă), și enorme alunecări de teren. Se estimează că la construcția canalului au murit în jur de 27.500 de muncitori. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14.000 de nave.

Pe 10 octombrie 1933, chimistul american Waldo L. Semon inventa vinilinul (PVC-ul).

Tot într-o zi de 10 octombrie, și tot în 1933, era lansat pe piață primul detergent de uz casnic, Dreft, un produs sintetic destinat menajului.

În 1964, pe 10 octombrie, în Japonia avea loc deschiderea celei de-a XVIII–a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară. România obținea la acest eveniment sportiv 11 medalii (2 aur, 4 argint, 5 bronz), iar cele de aur erau cucerite de Iolanda Balaș și Mihaela Peneș.

sursa: magicfm.ro, wikipedia.ro

en_US