Programul simulărilor pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2017

Potrivit unui ordin aprobat de Ministrul Educaţiei, simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor începe pe 13 martie.

   Elevii claselor a VIII-a vor susţine simularea la:

  • limba şi literatura română,
  • matematică
  • şi limba şi literatura maternă.

   Elevii claselor a XI-a vor da simularea bacalaureatului la:

  • limba şi literatura română,
  • matematică,
  • istorie şi limba maternă.

Elevii din clasele a XII-a vor fi verificaţi la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, şi probe la alegere din matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.

Pe 13 martie, sunt programate atât proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii claselor a VIII-a care susţin simularea evaluării naţionale, cât şi pentru cei din clasele a XI-a şi a XII-a, care dau simularea de Bac.

Pe 14 martie elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor da proba la limba şi literatura maternă.

Pe 15 martie vor avea loc proba scrisă la matematică pentru simularea evaluării naţionale şi proba scrisă obligatorie a profilului pentru bacalaureat.

Pe 17 martie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării care va fi susţinută doar de elevii claselor a XII-a.

Toate rezultatele se vor afişa pe 31 martie.

   Rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi discutate individual cu aceştia.

   De asemenea, vor avea loc discuţii la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

sursa: edu-news.ro

foto: a1.ro

en_US