Dan Voiculescu Foundation for the Development of Romania a organizat concursul ”Olimpiadele preșcolarilor”, miercuri, 23 mai, ora 10:00, la Grădinița Sfântul Andrei din București. Concursul s-a desfășurat la solicitarea managerului Oana Ivana, care a văzut în acest concurs un prilej excelent de a evalua nivelul general al grădiniței.
Sabina Grosoșiu, colaborator al grădiniței, a explicat relevanța unui astfel de concurs și beneficiile sale pentru cei mici, care îndrăznesc să participe la prima olimpiadă din viața lor.
”Practic este o primă olimpiadă pentru ei, pentru micuții noștri. Subiectele sunt adaptate vârstei și mă ajută să observ cu claritate nivelul preșcolarilor pe care eu îi pregătesc. La Grădinița Sfântul Andrei țin cursuri de atenție, memorie, concentrare și raționament, care se pliază pe cerințele concursului organizat de Fundație. Colaborez de mai mulți ani cu această grădiniță pe acest proiect de dezvoltare a atenției și concentrării, două abilități foarte importante în activitatea lor de zi cu zi, pe care este foarte bine să le dezvoltăm încă de timpuriu ”, a afirmat Sabina Grosoșiu.
”Concursul Olimpiadele preșcolarilor este o formă de evaluare competitivă și atractivă a nivelului de instruire dobândit în grădinița noastră. Prin rezolvarea testelor captivante și interesante, copiii noștri demonstrează că știu să se joace cu forme, culori și imagini, într-un labirint de cunoaștere potrivit vârstei lor”, a declarat Oana Ivana, directorul Grădiniței Sfântul Andrei.
”Olimpiadele preșcolarilor” este un concurs național unic, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, care oferă posibilitatea obiectivă de evaluare a nivelului de dezvoltare educaţională și emoțională. În cadrul concursului, copiii sunt antrenați în exerciții de logică, atenție, concentrare, raționament și creativitate, special concepute în scopul dezvoltării aptitudinilor lor. Creativitatea joacă un rol primordial în cadrul acestui concurs, în egală măsură cu nevoia de cultură generală insuflată copiilor.
Inteligența și creativitatea sunt calități care se cultivă încă din primii ani de viață, într-un cadru familiar și școlar circumscris dragostei și unor prime valori insuflate. Bucuriile copiilor în această perioadă fundamentală pregătesc performanțele de mai târziu ale acestora. Dezvoltarea lor umană este dublată de cea vocațională, prin competiție.
Echipa fundației, precum și colaboratorii ei, sunt interesați în mod permanent de nivelul copiilor din unitățile de învățământ din România. Concursul reprezintă un bun prilej de testare a cunostințelor și creativității elevilor și de identificare timpurie a tinerilor care promit performanță și excelență în educație.