„Mă numesc Cristina Popescu şi sunt profesoară de limba latină la Liceul Teoretic “Spiru Haret” din oraşul Moineşti, judeţul Bacău. Pomenesc cu o strângere de inimă numele acestui mic oraş, ştiind cum sunt priviţi profesorii care nu au avut privilegiul să lucreze în licee prestigioase sau în oraşe cu nume de rezonanţă. Şi totuşi, Moineştiul este oraşul natal al lui Tristan Tzara. De aceea m-am hotărât cu greu să mă înscriu în această ligă a profesorilor excepţionali, chiar dacă slujirea cu devotament a şcolii şi a elevilor ei sau rezultatele elevilor şi ale profesorului lor, nu se măsoară după dimensiunile şi rezonanţa numelui localităţii din care provin. Căci, aşa cum spunea filosoful roman Seneca “nu contează locul de unde vii, ci zestrea cu care vii”. Pot afirma acum, la sfârşit de carieră, că această misiune mi-a fost predestinată, având în vedere că bunicii paterni, învăţători dedicaţi şcolii şi oamenilor locului, din comuna Luncani-Podiş (judeţul Bacău), mi-au inoculat încă din copilărie, pasiunea pentru munca didactică. Copil fiind, mă uluia felul în care ei îşi făceau cu devotament datoria de luminători ai satului, pasiunea şi responsabilitatea cu care se implicau în problemele elevilor şi ale părinţilor lor, şi, cum la rândul lor, bunicii se bucurau de respectul unanim al acestora. De aceea, poate, singurul joc al copilăriei mele a fost “de-a învăţătoarea” cu condiţia, fireşte, ca, de fiecare dată, rolul învăţătoarei să fie al meu.
Pasiunea pentru limba latină s-a născut pe vremea când eram elevă a Liceului „Vasile Alecsandri” din municipiul Bacău. Simţeam o atracţie aproape nefirească pentru rigoarea, logica, analiza şi sinteza pe care le presupune aceasta limbă unică, modelul absolut de gramatică şi de gândire, limba unei mari culturi, a cărei parte suntem. După terminarea liceului, în urma unui dificil examen de admitere (17 candidaţi pe un loc), am fost admisă la Facultatea de Limbi Clasice a Universităţii din Bucureşti, singura secţie de acest fel din ţară, care avea doar 20 de locuri. În anii studenţiei am avut şansa de a studia sub îndrumarea unor iluştri latinişti şi elenişti, cărturari inegalabili, care au marcat cu personalitatea lor epoca, precum Alexandru Graur, Iancu Fischer, Nicolae Barbu, Maria Marinescu-Himu, Eugen Cizek, Mihai Nichita, Dan Sluşanschi, acum trecuţi în veşnicie. De la profesorii mei, adevărate modele existenţiale perpetue, am dobândit deschiderea spre cultura filologică, filosofică şi artistică, şi am înţeles ce înseamnă distincţia intelectuală, acribia ştiinţfică, probitatea, generozitatea, modestia.
Cu lumina primită de la ei i-am învăluit întotdeauna pe elevii mei, pe care îi ajut să decripteze atât de dificila, dar unica limbă latină, călăuzindu-i într-o lume veche, căreia lumea de azi îi datorează imens.
În acest sens, consider că rostul orelor de limba latină este acela de a-i deprinde pe elevii noştri să afle calea de a accede la multe domenii ale culturii şi ştiinţei, dar şi de a-i educa în spiritul valorilor umaniste perene: civismul, raţionalitatea, toleranţa, spiritul de dreptatea, libertatea.” – Popescu Cristina
[oqeygallery id=550]
*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform rubricii „DESPRE MINE”, prezente în formularul de înscrieri.
