Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a fost inaugurat pe data de 3 iunie 2007 și este principalul proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României, care are ca principal obiectiv susținerea excelenței prin identificarea, dezvoltarea și promovarea copiilor și a tinerilor talentați, cu performanțe în diferite domenii de activitate, oferindu-le în acest sens și programe personalizate de pregătire.
Demarat în cadrul Clubului de Excelență încă din anul 2007, programul de cursuri gratuite are rolul de a-i încuraja pe copiii și tinerii cu numeroase premii naționale, internaționale și cu rezultate școlare de excepție, să-și dezvolte abilitățile și să-și atingă maximul de potențial.
Permanent, copiii și tinerii interesați să-și dezvolte și să-și îmbunătățească mai mult decât performanțele școlare, beneficiază și de programe de dezvoltare personală, aptitudinală și emoțională, menite să ajute la o dezvoltare armonioasă și completă a talentului lor, a personalității lor.
An de an, încercăm să venim în întâmpinarea celor mai talentați copii și tineri și să contribuim la evoluția lor, prin organizarea de cursuri în diferite domenii, coordonate de cadre didactice excepționale, care, într-un mediu prietenos, propice, să utilizeze metode de predare eficiente, individualizate, moderne și atractive. Aceste cursuri vin în completarea programei școlare și au rolul de a conduce la creșterea nivelului de cunoștințe și la atingerea performanței.
În total, peste 2.000 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite.
În prezent, Clubul de Excelență reunește patru departamente: departamentul de arte, dezvoltare personală și educație vocațională, departamentul de limbi străine, departamentul de științe și tehnică. Fiecare an educațional aduce cu el cursuri noi, utile în dezvoltarea aptitudinală a copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani.