Obiectele artei populare româneşti în viziunea tinerilor artişti

După ce săptămâna trecută au analizat obiecte de ceramică populară, acum a venit rândul mobilierului din casele tradiţionale româneşti să fie observat şi transpus apoi în lucrări.

A doua vizită la muzeu, o nouă temă: “Elementele de mobilier ale unei case tradiţionale”. Copiii din cadrul Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu care au ales să studieze această temă, au participat miercuri, 10 februarie la o vizită Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, care s-a încadrat în această tematica. Pentru că sunt pasionaţi de artele vizuale, ceea ce i-a impresionat la muzeu a căpătat forma unor schiţe, tablouri şi planşe.

Totul pentru ca acele mărunte “Fragmente de tradiţie” să găsească, mai departe, păstrători tineri, entuziaşti şi plini de har. La sfârşitul lunii februarie 2010, lucrările născute din această experienţă vor putea fi admirate într-o expoziţie intitulată “Fragmente de tradiţie”. Iar talentul şi pasiunea lor, munca depusă vor fi răsplătie aşa cum merită. Cele mai bune lucrări vor fi recompensate cu premii!

Proiectul “Fragmente de traditie” este derulat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României prin intermediul Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu, club care reuneşte copii și tineri deosebiți, cu aptitudini şi talente remarcabile, în diferite domenii de activitate.

Şi nu ne oprim aici! Mai avem promisiuni de ţinut!

en_US

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.