O bibliotecă de carte rară românească a fost inaugurată la Centrul Cultural din Bruxelles

O bibliotecă de carte rară a fost inaugurată la Centrul Cultural Spiritual Român din Bruxelles. Ceremonia găzduită de Biserica Ortodoxă “Sfânta Parascheva” a fost organizată de Fundaţia Valenţe Umane, de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir şi Departamentul de Politică Externă şi Relaţia cu Comunităţile Româneşti din PSD.

La inaugurarea BiblioteciiDimitrie Cantemir” din Bruxelles au fost prezenţi europarlamentari români şi străini, jurnalişti, diplomaţi şi academicieni din România şi Belgia. Participanţii s-au bucurat şi de un concert de jazz, pe motive din folclorul românesc, precum şi de fragmente din “Rapsodia română” de George Enescu.

Despre semnificaţia spirituală a acestui eveniment cultural, organizat chiar în inima administrativă a Uniunii Europene, a vorbit chiar rectorul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, Corina Dumitrescu.

Graţie acestei seri unice, care marchează inaugurarea bibliotecii Dimitrie Cantemir, l-am readus cu toţii, cei care ne-am implicat în această acţiune deosebită, pe Cantemir în Europa pe care el a consacrat-o în operele sale“, a spus Corina Dumitrescu.

Inaugurarea Bibliotecii “Dimitrie Cantemir” are menirea să atragă atenţia asupra importanţei pe care o are cultura românească dincolo de graniţele ţării, mai ales în oraşul unde-şi au sediul instituţiile europene. Totodată, evenimentul şi-a propus să întărească legăturile culturale şi sociale dintre românii din afara graniţelor şi comunităţile locale în care aceştia trăiesc.

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir a donat Bibliotecii din Bruxelles 500 de cărţi rare, care pot fi consultate atât de românii care trăiesc în Belgia, cât şi de cetăţenii europeni dornici să aprofundeze valorile culturii româneşti.

Sursa: antena3.ro

en_US