Muzeul Antipa organizează cel mai mare congres de zoologie din Europa de Est

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, în parteneriat cu Academia Română și Universitatea din București, organizează, la București, cel de-al cincilea Congres Anual de Zoologie al Muzeului Grigore Antipa, informează AGERPRES.

În perioada 20-23 noiembrie 2013, peste 200 de cercetători din Europa, Asia și Africa își vor prezenta rezultatele cercetării lor privind patrimoniul natural și muzeal de origine zoologică.

Principalele teme dezbătute la congres sunt ecologia, speciile invazive, conservarea biodiversității sau cercetarea și valorificarea patrimoniului muzeal de științele naturii.

Cei care vizitează muzeul în perioada 14 — 17 noiembrie a. c. pot participa la o tombolă care are ca premiu un loc în echipa cercetătorilor români ce va pleca anul viitor în Maroc, pentru a explora unele zone mai puțin abordate din punctul de vedere al biodiversității.

“Este al cincilea an consecutiv în care reușim să aducem la București cercetători cu realizări deosebite pe plan internațional. E o dovadă că cercetarea în domeniul zoologiei, pe care o facem în cadrul Muzeului, este valoroasă și apreciată”, a declarat directorul Muzeului Grigore Antipa, academicianul dr. Dumitru Murariu.

sursa: antena3.ro

en_US