Mircea Gogoncea – un tânăr care la 19 ani este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti români din lume.

Mircea face performanță în muzică și reușește să cucerească, de fiecare dată, publicul cu talentul lui în mânuirea corzilor. La numai 5 ani, el câștiga primul premiu la chitară clasică iar la 12 ani era cel mai premiat copil român si cânta la chitară în fața lui Leonardo DiCaprio, Catherine Zeta-Jones la festivalul “Leul de aur” de la Veneția.

Mircea Gogoncea este tânărul care a cucerit lumea cu talentul lui…este deținătorul a 137 de diplome, în 8 domenii diferite (fără a număra orice diplomă de participare care ar fi putut fi primită împreună cu aceste premii): Chitară clasică, Matematică, Informatică, Creaţie literară, Teatru, Pictură, Fotografie, printre care 5 premii de excelenţă, 3 Mari Premii, 59 premii întâi.

A ales să se concentreze pe studiul chitarei clasice, domeniu în care a obținut 84 de premii la 79 de concursuri naţionale şi internaţionale, dintre care 3 « Mari Premii », 47 de premii I, premiul ,, Criticii Muzicale ” și premii pentru ,,calitatea deosebită a interpretării ”.

Iar cum România începea să devină prea mică pentru exprimarea și confruntarea benefică de care ar avea nevoie talentul lui, Mircea a participat de mic la concursuri internaționale în oraşe ca: Los Angeles, Dallas (SUA), Velbert (Germania), Weimar (Germania), Belgradc(Yugoslavia), Alessandria (Italia), la care a obținut nenumărate premii, dar de fiecare dată pe cele mai mari!

Printre cele mai recente sau mai importante premii obținute se află: Premiul publicului și Premiul III în finala celei de-a 44-a ediţii a Concursului Internaţional de Chitară “Francisco Tarrega”, din Spania, în 2010, Premiul I în decembrie 2010 la concursul internaţional de chitară clasică „Norba Caesarina” din Cáceres, Spania, Premiul I la “The 2007 GFA Youth Guitarist Solo Competition”, Los Angeles și lista ar putea continua.

Mircea este primul elev român care a absolvit doi ani școlari într-unul singur. A absolvit Liceul de muzică “George Enescu” și (simultan) Școala de Muzică și Artă “Cuibul cu barză” iar în prezent, studiază la universitatea de muzică din Dusseldorf, Germania – Robert Schumann Hochschule Fur Music. A urmat cursuri de masterclas cu unii dintre cei mai renumiți chitariști din Brazilia, Germania, Polonia, Rusia, Grecia, SUA, Spania, Canada, Istrael, Anglia…

A susținut concerte în Germania, Italia, Turcia, Slovenia, Grecia, Maroc, SUA și România iar performanţele muzicale ale tânărului chitarist sunt deja recunoscute în lume.

Competiţia internaţională de chitară clasică „Norba Caesarina” din Cáceres, Spania este ultimul concurs internaţional de chitară clasică câștigat. La acest concurs, Mircea a primit ca premiu 1.500 de euro şi o chitară creaţie a lui Paco Santiago Marín.

Pentru talentul și geniul său, Mircea este din 2007 membru al Clubului de Excelenta al Fundației Dan Voiculescu și bursier al fundației pentru ca, într-o zi, pe marile scene ale lumii, un public emoționat să-l aclame pe românul Mircea Gogoncea.

CV Mircea Gogoncea

[oqeygallery id=119]

Fotografii  Dan Marinescu / FDV


 

en_US