Membrii Clubului de Excelență la Salonul de Inventică

 Cornel Amariei

Ionut Budişteanu

 

 

 

 

 

 

doi tineri de doar 16 ani, câștigatori a numeroase premii naționale și internaționale la concursurile de informatică, respectiv robotică, au fost prezenți la cea de-a IX-a ediție a Salonului Național de Creație și Inventică pentru Tineret, desfășurat în perioada 18-22 noiembrie 2010, în incinta Complexului Expozițional Romexpo, București.

În acest cadru, cei doi tineri și-au prezentat ultimele invenţii, cu care fiecare dintre ei a câştigat medalii internaţionale.

Ionuț Budișteanu creează softuri utilitare și educaționale. Are peste 50 de distincţii, marea majoritate premii I şi II la concursuri de informatică și IT.  La doar 16 ani, tânărul a creat programe care pot fi folosite pentru accesul la distanţă al unui calculator, util în supravegherea unui copil sau altele care au capacitatea de a recunoaşte scrisul de mână, chipurile sau vocile.

La salonul de invenții din București, Ionuț a prezentat un program de inteligență artificială apreciat și premiat care ar putea contribui la securitatea instituțiilor care beneficiază de pază și supraveghere. Softul urmează a fi prezentat la o conferință în luna decembrie 2010, în Elveția, la care Ionuț Budișteanu va participa în calitate de câștigător unui premiu oferit Google.

Cornel Amariei inventează roboți prin care își dorește să contribuie la schimbarea în bine a vieții oamenilor. A creat roboți de spionaj care pot urmări persoane şi găsi victime în caz de cutremur, un aparat care detectează alcoolul în organism, robotul pentru persoanele cu dizabilităţi si multe alte invenții, cu care a urcat pe podium la numeroasele concursuri de robotică, alături de cei mai buni roboticieni din lume.

La salonul de creație și inventică pentru tineret, Cornel a prezentat doi roboți, unul de minisumo și unul lightfollowing cu care a câștigat în luna noiembrie două medalii la concursul internațional de robotică “Robotic Arena” din Polonia, în ciuda faptului că a fost cel mai tânăr din rândul participanților din concurs. « Robotul viteză » cum Cornel îl numește, a fost programat să urmărească într-un timp cât mai scurt orice fel de traseu, oricât de complicat ar fi el. Pentru asta, Cornel a studiat aerodinamica robotului și a creat piese special pentru el.

Alături de Cornel, la salon s-au mai aflat și colegii săi de la clubul de robotică şi electronică din liceul unde învaţă, pe  care chiar el l-a înființat.

Pentru performanţele obţinute, dar si pentru ca ei să-şi poată continua pregătirea în domeniile în care performează, Cornel Amariei şi Ionuţ Budişteanu se află printre tinerii care beneficiază de programul de burse al Fundaţiei Dan Voiculescu şi au susţinerea necesară în competiţiile internaţionale la care participă.

Reportaj difuzat în emisiunea “Neatza cu Răzvan și Dani” la Antena 1, pe data de 22 noiembrie 2010

 

Reportaj difuzat în Observatorul de la ora 19.00 al Antenei 1, pe data de 21 noiembrie 2010 

en_US