Mai aproape de Oxford

Dintre cei peste 2.600 de copii înscrişi în concursul de creativitate în limba engleză „Pașaport pentru excelență” iniţiat de Fundaţia Dan Voiculescu, şapte au ajuns în finală, iar unul dintre ei este la un pas de a câştiga marele premiu: o tabără de vară de două săptămâni la Oxford. Numele câştigătorului va fi anunţat în cadrul festivităţii de premiere, care va avea loc sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 13.00, la sediul Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti.

„Learning is a treasure that will follow it’s owner everywhere” a fost tema care i-a inspirat şi i-a făcut pe cei 2.622 de elevi, cu vârsta între 12 și 17 ani, din toate zonele țării să dea frâu liber creativităţii în cadrul concursului în limba engleză „Paşaport pentru excelenţă”, desfăşurat în perioada februarie-mai 2011, de către Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Mirunette International Education, British Council și Fischer International.

Plecând de la acest proverb britanic, concurenţii s-au înscris folosind imaginile pe care ei le-au considerat cele mai ilustrative pentru acest enunţ. În următoarea etapă a concursului, 300 dintre concurenti, autori cu cele mai sugestive realizări, s-au calificat şi au realizat un eseu în limba engleză. Dintre aceştia, doar 20 au participat la interviul de la sfârşitul lunii aprilie, din Bucureşti.

Vivacitatea, inteligenţa vie, agerimea şi buna stăpânire a cuvintelor i-au caracterizat pe toti cei 20 de concurenţi, dar dintre toţi, sapte au impresionat. Unul a ieşit în evidenţă într-un mod aparte. El care va fi desemnat dealtfel şi câştigătorul „pașaportului pentru excelență”.

Cristian Theodoru, membru al juriului, în calitate de reprezentant al Mirunette International Education – partenerul principal al concursului, spune despre participanţii la „Paşaport pentru excelenţă”: „Am întâlnit copii sclipitori, tineri înzestraţi care ne-au răsplătit pe deplin aşteptările. Am întâlnit tineri care într-o engleză fluentă, impecabilă, enunţau opinii pe care le puteau apoi argumenta inteligent şi cu o incredibilă inventivitate şi supleţe a gândirii, sprijinindu-se pe cultura generală pe care doar vârsta fragedă o face să nu se poată numi erudiţie.”

Vorbind despre concurs şi despre câştigătorul care va fi anunţat în cadrul festivităţii de premiere, găzduită de Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, Trisi Nicoleta Cristea, director Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României afirma: „Atunci când am lansat concursul <<Paşaport pentru excelenţă>> speram să găsim ceva mai mult decât un număr de tineri, buni vorbitori de limba engleză. Mărturisit sau nu, speram să întâlnim tineri frumoşi, bogaţi în simţ artistic si înzestraţi cu darul vorbirii. Pentru că, dincolo de concursul propriu-zis, menirea fundaţiei noastre este tocmai aceea de a-i descoperi pe cei din care se va alcătui România de mâine. Pentru că cel pe care l-am ales este, mai mult decât învingătorul unui concurs, este răsplata aşteptărilor noastre.”

Odată cu premierea finaliştilor, îi vom cunoaşte şi pe cei trei profesori dedicaţi, înscrişi în concurs de un număr record de elevi, care vor pleca timp de 2 săptămâni, în această vară în Anglia. Ana-Maria Bostan, profesor la Scoala cu cls. I-VIII, din localitatea Cleja, Bacau, Alina Pătrunjel, profesor la Şcoala Tifeşti, jud. Vrancea şi Anamaria Bratu, profesor la Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal din Sibiu sunt cele trei cadre didactice premiate în cadrul acestui concurs.

În cadrul aceleiaşi festivităţi, vor putea fi admirate şi cele mai cele mai bune imagini sau fotografii înscrise pe întreaga durată a concursului „Paşaport pentru excelenţă”.

Olimpiada creativităţii în limba engleză „Paşaport pentru excelenţă” este un concurs recomandat de cel mai popular curs de limba engleză la nivel European, English Today.

Alte detalii despre concurs pe: www.fundatiadanvoiculescu.ro

Parteneri media: Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV, Radio Zu, Radio Romantic, Jurnalul Național, Financiarul, Revista Felicia, Terra Magazin, clopotel.ro, calificativ.ro

Parteneri locali: Asociația Euroassist, Asociaţia de prietenie “Ille et Vilaine – Sibiu”, English Center Constanta

en_US