Astăzi a avut loc deschiderea oficială a standului expozițional al Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României din cadrul Salonului Auto București, care va avea loc în perioada 10-20 octombrie la ROMEXPO, Pavilionul B2.
Ca în fiecare an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener educațional al acestui eveniment.
La ediția din acest an a Salonului Auto București, Senatul Științific dedică o parte din standul său inventatorilor români din domeniul auto. Alături de aceștia vor fi prezenți, de asemenea, partenerii Senatului Științific: Muzeul Național Tehnic ”Dimitrie Leonida”, Revista Știință și Tehnică și Centrul de Realitate Virtuală și Experiențe Educative GV Player Vs Player.
La Standul Inventatorilor Români vor expune gratuit inventatori români din domeniul auto, dar și foști câștigători ai BURSEI SAB ”Propulsăm viitorul”.
De asemenea, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează, în parteneriat cu Salonul Auto București&Accesorii, cea de-a VI-a ediția a concursului de idei inovative din domeniul auto, BURSA SAB ”Propulsăm viitrul”. Cea mai impresionantă inovație din domeniul auto va fi rasplatită cu o bursă în valoare de 10.000 de lei, care va fi oferită în cadrul unei ceremonii oficiale, organizată la standul FDVDR, pe 19 octombrie 2019. Tema ediției din acest an este ”Auto Eco Invenții”.
Investițiile în cercetare și inovare sunt esențiale pentru viitorul omenirii. De aceea, îmbinând cercetarea și inovarea și punând accentul pe excelența științifică, Sentaul Științific oferă cel mai bun cadru pentru valorificarea resurselor de inteligență și creativitate românească.
Evenimente organizate de FDVDR în cadrul SAB 2019:
Sâmbătă, 12 Octombrie, ora 11:00 – FDVDR organizează, în parteneriat cu SAB&Accesorii și Revista Știință&Tehnică, Conferința ”Gogu Constantinescu – un savant de renume mondial”, în cadrul proiectului evenimentul România ta, dedicată inginerului Gogu Constantinescu, la împlinirea a 100 de ani de la inventarea sonicității și crearea unei noi științe: SONICITATEA, aplicată în dezvoltarea mai multor invenții: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic și altele.
Printre cei care susțin acest proiect se numără Muzeul Național Tehnic ”Dimitrie Leonida”, Fundația ”Niște Țărani” și Kia – The Power to Surprize.
Cu această ocazie va avea loc și o expoziție foto dedicată activității de cercetare științifică a românului genial care a uimit lumea cu invențiile sale.
Din cadrul expoziției vor face parte și lucrări originale care i-au aparținut inginerului Gogu Constantinescu, aflate în patrimoniul Muzeului Național Tehnic ”Dimitrie Leonida”. În cadrul ezpoziției FDVDR va fi expus convertizorul realizat de acesta.
De asemenea, cu această ocazie va fi proiectat în premieră și un film documentar despre Gogu Constantinescu, care prezintă viața și opera acestei ilustre personalități științifice recunoscute pe plan internațional, așezată într-un tablou al vremii, publicat de revista britanică „The Graphic” în anul 1926, alături de Einstein, Edison, Kelvin, Rutherford, Marie Curie etc.
Conferința este susținută de cunoscutul scriitor și jurnalist Alexandru Mironov și invitații săi.
Miercuri, 16 octombrie, ora 17:00 – Mișcarea feministă Wake UP va organiza Workshop-ul ”Contribuția femeilor în domeniul auto”
Evenimentul se va desfășura pornind de la povestea Berthei Benz, soția lui Karl Benz, care a realizat prima cursă lungă cu un automobil. Invitatele vor fi femei care fac parte din mișcarea Wake UP, însă nu sunt excluși nici bărbații.
Sunt invitate să participe femei pasionate de domeniul auto și moto, dar și reprezentanți ai unor instituții care au un cuvânt de spus asupra temelor de discuție propuse: prejudecăți despre femeile la volan, includerea femeilor în conceperea noilor modele, marketarea pentru femei, reprezentarea femeilor pe piața muncii în domeniul auto.
Vineri, 18 octombrie, ora 17:00 – Platforma Generația noastră va organiza o întâlnire cu tinerii inventatori din domeniul auto. Tema acestei Mase Rotunde este ”Viitorul Automobilelor electrice”
Sâmbătă, 19 octombrie, ora 11:00 – Ceremonia de decernare a premiului BURSA SAB ”Propulsăm viitorul” – ediția a VI-a.