Italienii, cuceriți de o tânără excepțională de la Școala FDVDR

Maria Rogojan

Italienii, cuceriți de o tânără excepțională de la Școala FDVDR

În România sunt foarte mulţi copii care fac performanţă, atât în şcoală, cât şi în afara ei. Este și cazul Mariei Rogojan, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti și membră a Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României de 14 ani. Ea are rezultate excepționale atât la școală, cât și în activitățile complementare, care nu sunt deloc puține.

Chiar dacă sacrificiile pe care le-a făcut au fost imense, rezultatele nu au întârziat să apară. Maria se pregătește acum să plece la Roma, unde a primit o bursă integrală, la Școala Națională de Dans, singura asociație națională destinată dansatorilor și tuturor operatorilor din sectorul dansului.

Rezultate excepționale obținute prin multă muncă

Pentru un adolescent de vârsta ei, palmaresul de premii și distincții este impresionant, dar ea a înțeles că doar prin muncă și perseverență îți poți construi un viitor mai bun. Și iată că a reușit!

”În urmă cu două luni, în februarie, am participat la un workshop și am câștigat o bursă, cu școlarizarea plătită integral, la un curs de perfecționare profesională de dans contemporan în Roma, pentru anul viitor. Reprezintă o oportunitate enormă pentru a mă dezvolta, pentru a ieși în lume, să îmi îndeplinesc visul, să dansez pe marile scene ale lumii”, a declarat Maria Rogojan.

Pasionată dintotdeauna de balet, ea și-a descoperit, la Clubul de Excelență, și altă vocație, pictura, dar, în aceeași măsură îi place și engleza. În timpul liber ea compune poezii în limbile română, engleză și franceză și scrie esee pe diverse teme. Recent a început să compună scurte coregrafii clasice și contemporane.

Maria vine la Clubul de Excelență de la vârsta de 5 ani. Atrasă de artă, a găsit aici spațiul în care și-a putut dezvolta potențialul. Ea și-a făcut foarte mulți prieteni, care sunt la fel ca și ea, iubesc tehnologia și tot ceea ce înseamnă adolecența din ziua de astăzi, dar și studiul de performanță.

Copiii pot face performanță atunci când au sprijinul părinților și un mediu de dezvoltare propice, cum este Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Aici ei își dezvoltă abilitățile și își pregătesc viitorul drum spre succes. Și indiferent de domeniile pe care le vor îmbrățișa, ei sunt capabili să se descurce în viață.

 

Talent descoperit la Clubul de Excelență al FDVDR

en_US