Înscrierile în concursul Dezbate Romania, editia a II-a, s-au încheiat.
Pentru a participa la una din cele 4 dezbateri din cadrul concursului, echipele care s-au înscris până pe 21 martie, ora 23:59 vor trece prin două etape de selecție. În prima etapă a selecției, fiecare echipă va fi evaluată în funcție de încadrarea în tema propusă în formularul de înscriere spre a fi argumentata, originalitatea, logica argumentelor precum și respectarea normelor gramaticale ale limbii române.
Primele 16 echipe care au obținut punctajul cel mai mare, în ordinea punctajelor, se vor califica pentru faza următoare a preselecţiei, în care echipele selectate vor fi invitate la sediul Fundației Dan Voiculescu pentru a susține o dezbatere demonstrativă.
Primele opt echipe, în ordinea punctajelor, vor participa la cea de-a doua ediţie a concursului “Dezbate România”.
Rezultatele selecţiei celor 16 echipe semifinaliste vor fi anunţate pe data de 22 martie 2011, la orele 17:00. În perioada 24-25 martie 2011 va avea loc cea de-a doua etapă a selecției iar pe 25 martie 2011, la orele 17:00 vor fi anunțate cele 8 echipe finaliste.
Pentru informații legate de derularea dezbaterilor, de criteriile de evaluare, vă rugăm să consultați regulamentul de desfășurare al concursului and regulile de desfăşurare a dezbaterilor.
Toate informaţiile vor fi publicate pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.
În cazul în care aveți nelamuriri, nu ezitați sa ne contactați la adresa [email protected] sau la tel.031.425.58.83.
Dezbate Romania este un proiect al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei și Societatea Civilă pentru Reformă Morală
Parteneri educaționali: Asociatia Studentilor din Universitatea Bucuresti, Senatul Studentesc al ASE, Uniunea Studentilor din Romania, Asociatia Studentilor in Stiinte Politice din Universitatea Bucuresti, Asociatia Studentilor la Istorie „Dacia”
Parteneri media: Stud-life, Presa in Blugi, BizChannel, Online Student