În căutarea copiilor talentați și creativi

Părinții au acum posibilitatea să descopere talentul și nivelul de dezvoltare emoțională al propriilor copii în cadrul programului național de evaluare și consiliere psihologică şi aptitudinală pentru copii și tineri, AmadeusIQ derulat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României cu sprijinul Diverta. Primele evaluări vor avea loc pe 22 februarie 2012, în librăria Diverta din Pitești, Calea București nr.36, etaj 1. 

Toţi părinţii doresc să aibă un copil talentat care să exceleze într-un domeniu sau altul, dar este dificil pentru ei să descopere, la timp şi corect, care este talentul respectiv.

Potrivit specialiștilor, indiferent de vârstă, cunoaşterea propriului potenţial te ajută, în primul rând, să-ţi atingi limitele şi, în funcţie de nevoie şi de interes, să-ţi dezvolţi abilităţile native. Fiecare persoană are însă, un ritm de dezvoltare propriu şi de achiziţionare a abilităţilor particulare.

La copii, înclinaţiile pentru un anumit domeniu de activitate se manifestă devreme şi se exprimă prin ușurința, rapiditatea, calitatea şi originalitatea execuţiei produselor în respectiva activitate, fără o pregătire specială sau un exerciţiu îndelungat. Însă aceste aptitudini se pot pierde repede dacă nu sunt descoperite şi dezvoltate corespunzător.

În acest scop, Dan Voiculescu Foundation a demarat programul AmadeusIQ în cadrul căruia, cu ajutorul psihologilor şi al personalului specializat, fiecare copil își poate descoperi aptitudinile native – talentul, nivelul inteligenţei emoţionale, abilităţile, resursele de care dispune şi cele pe care are nevoie să le acumuleze, antreneze şi să le dezvolte.

Programul AmadeusIQ se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, care excelează deja într-un domeniu şi vor o confirmare că se află pe drumul cel bun, au nevoie de consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor şi a talentului sau doresc să descopere în ce domeniu pot face performanță.

Copiii din întreaga țară se pot bucura de aceste oportunități pentru că, evaluările AmadeusIQ se desfășoară în reţeaua națională de librării Diverta. În prealabil, este necesară înscrierea iar aceasta se poate face online, pe www.fundatiadanvoiculescu.ro

Orașul Pitești este prima localitate în care copiii și tinerii vor avea ocazia de a se întâlni cu specialiștii Fundației Dan Voiculescu. Evaluările vor avea loc miercuri 22 februarie, în intervalul orar 11.00-14.00.

Următoarele orașe în care au fost programate evaluări sunt: Sibiu, Ploiești, Craiova și Constanța. Programul detaliat al întâlnirilor poate fi consultat și pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

Imagini de la eveniment :

[oqeygallery id=188]

Fotografii dan marinescu/FDVDR

en_US