Sunt cadru didactic din 1995, timpul petrecut până acum în învățământ fiind împărțit în mod egal între anii în care am fost învățător și anii de când sunt profesor de matematică. Am predat atât în mediul rural cât și în cel urban, în învățământul tradițional dar și în alternativa educațională Step by Step, acumulând astfel o multitudine de experiențe deosebite. În prezent sunt profesor la Școala Gimnazială Stroiești din județul Suceava. Am fost preocupat tot timpul de sporirea nivelului de atractivitate a activităților școlare observând încă din anii ’90 interesul elevilor față de lecțiile desfășurate cu sprijinul softurilor educaționale. Aplicațiile prezente în AEL m-au inspirat (nefiind chiar mulțumit de ele) sa creez propriile softuri educaționale, specifice matematicii gimnaziale. Aceste aplicații, puse la dispoziția tuturor doritorilor în mod gratuit pe site -ul INFORMATHGIM (https://sites.google.com/site/informathgim/home) constituie, consider eu, principala mea contribuție la dezvoltarea educației din țara noastră. Bineînțeles că sunt conștient de faptul că “matematica se învață cu creionul în mână” dar, în această societate informatizată în care trăim, creionul se așează în mână cu ajutorul tehnologiei. Astfel vom fi în pas cu societatea, și vom câștiga interesul elevilor noștri, pregătindu-i exact pentru ceea ce îi așteaptă.

Încerc să realizez pregătirea elevilor într-un mod cât mai util și atrăgător.

Aplicațiile realizate și prezente pe site -ul INFORMATHGIM le oferă elevilor un mediu plăcut și incitant pentru dobândirea și fixarea cunoștințelor. În altă ordine de idei, am încercat să le ofer, pe lângă cunoștințele transmise, și un exemplu moral și de comportament.

  

*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform informatiilor prezente în formularul de înscrieri.

en_US

Stay up to date with the latest news

Stay up to date with the latest news! Subscribe to our newsletter.

You have successfully subscribed to the newsletter. Thank you.