Grigore Luisian este profesor de matematică și fizică la Palatul Copiilor Botoșani, Botoșani a predat matematică timp de 18 ani și de 5 ani predă și fizică.

„Am îmbrățișat aceeași profesie ca a părinților mei, care și-au dăruit întrega viață educației copiilor. Tata era pasionat de matematică, dar nu a putut continua studiile din cauza unei boli. Cu toate acestea a publicat diverse probleme și articole. Eu i-am continuat visul.

Trebuie sa ai un suflet de copil ca să ințelegi și să educi. Fiind în permanență în mijlocul copiilor, am șansa să copilăresc toată viața. Comunic permanent cu elevii pentru a-i putea cunoaște. Trebuie să mă adaptez după elev şi nu invers. Am lucrat cu mulţi copii şi la toţi am descoperit o aptitudine. Rolul dascălului este de a motiva şi încuraja. Astfel, poţi face minuni cu orice copil.

Am predat 18 ani Matematică aplicată în tehnică de calcul (Algoritmi matematici-programare) și din 2010 Fizică Aplicată- electronică, automatizări, robotică, împletind astfel pasiunile mele din copilărie- electronica și informatica.

Am creat un laborator, în cea mai mare parte din surse extrabugetare, obținute prin depanare tehnică de calcul, instalări de rețele și servicii la diverse instituții. Acestă dotare face posibilă realizarea circuitelor la calitate profesională.
Laboratorul este dotat cu o imprimantă 3D și scanner 3D, construite de elevi.
Predarea și evaluarea le fac numai cu softuri educaționale specializate(simulatoare, proiectare) și management al clasei de tip AEL. Aceste aplicații facilitează participarea la curs și a elevilor absenți, prin intermediul internetului. Lecțiile devin mult mai atractive și interactive. Am realizat un catalog electronic, foarte util în administrare dar și în legătura părinte-școală.
Anual fac proiecte pentru finanțarea și organizarea de concursuri naționale în domeniul electronicii și roboticii înscrise în Calendarul activității educative extrașcolare al Ministerului Educației, precum și proiecte pentru finanțarea lucrărilor practice și de inventică la Ministerul Tineretului și Sportului.
Construim proiecte de inventică și roboti performanți cu care reușim să câștigam primele poziții la concursuri, unele fiind de nivel UNIVERSITAR.”– Grigore Luisian

[oqeygallery id=546]

*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform rubricii „DESPRE MINE”, prezente în formularul de înscrieri.

en_US