Google lansează un concurs pentru elevii din România

Google lansează “Doodle 4 Google”, o competiție națională prin care invită copiii să creeze un desen care să exprime ce reprezintă România pentru fiecare dintre ei.

Concursul se adresează copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, ce urmează cursurile primare sau gimnaziale ale tuturor școlilor din România.  Desenul marelui câștigător al concursului va apărea pe 1 Decembrie, pe pagina de start a Google România, iar micul artist va primi și un premiu în valoare de 15.000 de lei. Acesta va fi ales dintr-un număr de zece finaliști, care, de asemenea, vor fi premiați cu tablete. Pentru a motiva cât mai mulți dascăli să participe cu elevii lor la această competiție, Google pune la bătaie și cinci burse de tehnologie în valoare de 20.000 de lei, care vor fi acordate școlilor din care provin primii 5 clasați, în funcție de voturi.

Copiii pot fi înscriși în concurs de către părinți, învățători sau profesori, respectând regula unui singur desen trimis de fiecare copil. Desenele pot fi trimise prin poștă sau email, alături de formularul de înscriere disponibil pe pagina google.ro/doodle4google. Termenul limită de trimitere a desenelor este 15 octombrie.

Doodle este logo-ul Google schimbat ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate importantă. În galeria celor mai recente logo-uri dedicate României s-au numărat Brâncuși, George Enescu, Caragiale, Sergiu Celibidache sau marcarea unor sărbători precum Ziua Națională sau Mărțișorul.

Sursa: edu-news.ro

en_US