Desfășurat sub egida „Anului European al Tineretului”, timp de 11 zile, marile orașe ale României vor deveni centre de dezvoltare pentru cel mai mare festival studențesc, UniFEST. Organizat de către Uniunea Studenților din România, evenimentul se va desfășura în perioada 04-14 noiembrie, în opt orașe din țară: București, Iași, Suceava, Cluj, Craiova, Oradea, Arad și Timișoara. Păstrând tradiția, Fundația Dan Voiculescu sprijină, și în acest an, cea mai mare mișcare studențească din România. Opt orașe din România își deschid porțile pentru cel mai mare eveniment dedicat studenților, UNIFEST. Astfel, în cadrul UNIFEST, fiecare oraș găzduiește activități sportive, culturale, artistice, educaționale și de divertisment, gata să readucă împreună studenții din toată țara. Timp de 11 zile, studenții vor avea parte de activități artistice, piese de teatru, seri tematice tradiţionale, multiculturale, de folk, film și stand-up. Un mega-concert va avea loc la Bucureşti, la finalul festivalului, reunind mii de studenţi din toată ţara. Ca în fiecare an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este sponsor și partener oficial al acestui eveniment. Psihologi și profesori de la Clubul de Excelență vor susține, în cadrul festivalului, workshop-uri de comunicare eficientă și consiliere vocațională, pentru a-i ajuta pe studenți să dobândească abilități și competențe care să îi ajute în parcursul lor academic și profesional. Uniunea Studenților din România (USR) este una dintre cele mai mari federații studențești din țară, reunind un număr de 105 organizații din 13 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților.
Știre difuzată pe Antena 3, vineri 4 noiembrie 2022.